Bucurie uriașă în Coreea de Nord pentru că a "șocat" America
Coreea de Nord a sărbătorit vineri cu fast ultima sa lansare de rachetă balistică intercontinentală, în piețele publice având loc spectacole coregrafice și focuri de artificii, transmite AFP, care citează la rândul său o publicație oficială nord-coreeană.
Cotidianul Partidului Muncitorilor, Rodong Sinmun, a publicat pe prima pagină fotografii ce prezintă piața Kim Il-Sung (Kim Ir-Sen — n.red.), din Phenian, decorată cu portrete ale foștilor lideri ai țării și arhiplină cu soldați și cetățeni aplaudând frenetic.
Vicepreședintele Comitetului Central al partidului, Pak Kwang-Ho, a anunțat mulțimea că, după tirul de miercuri, "nimeni nu poate să atenteze la suveranitatea noastră și la drepturile noastre de supraviețuire și dezvoltare", conform cotidianului oficial citat.
El a declarat de asemenea că Statele Unite au fost "șocate" de întărirea puterii nucleare a Coreei de Nord și ar putea fi tentate să încerce provocări "de bandiți".
"Sărbătorim călduros lansarea reușită a Hwasong-15, care a demonstrat restului lumii puterea Chosun (Coreea de Nord — n.red.)", se putea citi pe un banner din mulțime. "Trăiască generalul Kim Jong-Un, care a realizat marele nostru obiectiv de a deveni stat nuclear", scria pe un altul.
Chiar dacă Kim Jong-Un nu a participat la manifestări — el nu asistă de obicei la acest gen de evenimente—, adunarea de vineri a reunit cadre strategice ale armatei, guvernului și partidului, arată AFP.
Coreea de Nord a afirmat miercuri că și-a îndeplinit obiectivul, de a deveni un stat nuclear, după ce a testat cu succes o nouă rachetă intercontinentală care pune în raza sa de acțiune "întreg continentul american".
După ce a asistat la lansarea rachetei Hwasong-15, liderul nord-coreean, Kim Jong-Un, a declarat "cu mândrie că, în cele din urmă, am ajuns să ne îndeplinim marea noastră misiune istorică, realizarea unei forțe nucleare de stat", potrivit agenției oficiale KCNA.