Copil de 2 ani, decedat după ce a căzut de la etaj, în împrejurări bizare
Caz pe cât de dramatic, pe atât de bizar, la Focşani. Un copil în vârstă de numai doi ani a murit pe loc, după ce a căzut de la ferestra unui apartament aflat la etajul 8 al unui bloc de pe strada Unirii. Tragedia a fost semnalată de un trecător prin numărul 112.
Potrivit celor de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Vrancea, incidentul s-a petrecut în jurul orei 15:00, iar la indicaţiile unor vecini, pompierii au mers la apartamentul unde se presupunea că locuieşte familia copilului găsit mort în faţa blocului.
Deşi din apartament se auzeau zgomote şi un plâns isteric, nimeni nu a venit să deschidă uşa la insistenţele pompierilor, aşa că s-a trecut la spargerea acesteia, scrie adevarul.ro.
În interior a fost găsită mama copilului mort, femeia fiind în stare de şoc. Deocamdată nu s-a putut stabili cum a putut cădea copilul de la fereastră, având în vedre că în mod evident nu se putea urca pe pervaz, din cauza vârstei fragede.
Mai multe articole despre:
copil cazut de la geam