MENIU

Copil de 10 ani, căutări ample în Dunăre. Detalii teribile ies la iveală - Cel mai bun prieten al băiatului a mărturisit

Copil de 10 ani, căutări ample în Dunăre. Noi detalii ies la iveală - Cel mai bun prieten al băiatului a mărturisit

Au fost reluate căutările în Dunăre ale băiatului de 10 ani din Dăbuleni. Copilul a dispărut de acasă de două zile și primele indicii arată, din păcate, că s-ar fi înecat în Dunăre. Cel mai bun prieten al băiatului a făcut cumplitele mărturisiri.

Autorităţile au reluat, sâmbătă dimineaţă, căutările băiatului de 10 ani din judeţul Dolj. Copilul de 10 ani din Dăbuleni este căutat de polițiști de vineri.  Băiatul a plecat de joi de acasă cu bicicleta și nu s-a mai întors. Iar bicicleta și hainele copilului au fost găsite pe malul Dunării, scrie realitateadecraiova.net.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dolj a anunţat că au fost reluate căutările băiatului de 10 ani, în Dunăre, în zona localităţii Sărata, comuna Călăraşi. La căutările începute sâmbătă dimineaţa participă un echipaj de prim-ajutor şi o ambarcaţiune de la Garda de Intervenţie Bechet şi scafandri de la ISU Mehedinţi şi ISU Dolj.   

Sursă Foto: ISU Dolj

Poliţiştii, jandarmii din cadrul Inspectoratului Judeţean şi voluntarii din comuna Călăraşi au început de vineri căutările pe malul Dunării, în zona pădurii.  Căutările au fost oprite, vineri după amiază, deoarece curenţii erau puternici şi echipajul de scafandri nu se mai putea scufunda.

Ce s-a întâmplat de fapt - Cel mai bun prieten al băiatului a mărturisit

Cel mai probabil copilul a alunecat în apele fluviului când încerca sa facă o poza pe malul Dunării. Cel puţin asta cred Rudele şi cunoscuţii familiei băiatului cred că s-ar fi înecat în Dunăre.

„Fiul meu nu ştia sa înoate. Eu credeam că e prin sat, că se plimba cu bicicleta. Prietenul lui ne-a spus târziu că au mers la Dunăre. Cred că a alunecat, nu cred că a vrut să facă baie… Sau nu ştiu, nu ştiu ce s-a întâmplat”, a  declarat tatăl copilului, potrivit adevarul.ro.

„Sigur nu a vrut să se scalde. Aici terenul e abrupt, imediat poţi aluneca. Şi am înţeles că apa e adâncă. Peste 5 metri la mal. Dacă dorea să facă baie, nu intra cu maieul pe el. Printre hainele găsite pe marginea apei nu e şi maieul. Sigur a vrut sa facă o fotografie pe malul apei si a alunecat”, au declarat mai mulţi vecini.

Adrian Ionuţ Velcea a plecat de acasă în cursul zilei de joi, 14 iulie, în jurul orei 14,00. Părinţii ştiau că merge împreună cu prietenii să se plimbe cu bicicleta. Când au văzut seara că nu revine acasă, au început să-l caute. 

Toţi copiii cu care se juca de obicei au spus că nu ştiau unde ar putea fi. Însă la câteva ore, unul dintre aceștia - cel mai prieten al băiatului a făcut cumplita dezvăluire. A mărturisit ce se întâmplase de fapt. Cei doi fuseseră să facă o baie în Dunăre, dar Adrian căzuse în apă. Prietenul lui le-a spus oamenilor legii că i-a fost frică să spună de la început adevărul.

Poliţiştii oraşului Dăbuleni au fost sesizaţi în cursul nopţii de joi spre vineri, de un bărbat de 35 de ani din comuna Călăraşi că fiul său Adrian Ionuţ Velcea, în vârstă de 10 ani, a plecat cu bicicleta, joi după amiază, pentru a se juca cu alţi copii şi nu a mai revenit la domiciliu. Poliţiştii au găsit, vineri, pe malul Dunării, în Călăraşi, într-o zonă împădurită, o bicicletă şi articole vestimentare, care au fost recunoscute de familia băiatului. 

„În continuarea activităţilor de căutare privind dispariţia minorului Velcea Adrian Ionuţ, în această dimineaţă, pe malul Dunării, în zona localităţii Călaraşi, într-o zonă împădurită, au fost găsite o bicicletă şi articole vestimentare, care au fost recunoscute de familia minorului. Echipele de poliţişti aflate la faţa locului au primit sprijinul voluntarilor din comuna Călăraşi şi a jandarmilor din cadrul I.J.J. Dolj pentru efectuarea căutării, pe mal, în zona pădurii. De asemenea a fost solicitat şi sprijinul scafandrilor ISU Dolj şi Mehedinţi pentru căutarea în Dunăre", au transmis reprezentanţii IPJ Dolj.