MENIU

Controalele autorităților nu îi sperie pe furnizorii de carburanți. Prețurile la pompă sunt în continuare uriașe

Sursa foto: Arhivă

Controalele autorităților din ultimele zile nu îi sperie pe furnizorii și distribuitorii de carburanți. Prețurile la pompă sunt în continuare uriașe, deși barilul de petrol s-a ieftinit. În Capitală, un litru de benzină se vinde cu peste 8 lei și 20 de bani. Cu aceste prețuri, șoferii nu mai fac plinul la mașină și alimentează în funcție de distanța parcursă. În tot acest timp, liderii coaliției se contrazic în declarații. Liberalii nu sunt de acord cu înjumătățirea accizelor la carburanți, iar liderul PSD susține că măsura ar putea fi aplicată doar în cauzul transportatorilor. 

Mașina va deveni un lux pentru cei mai mulți români. Deși furnizorii și distribuitorii au fost amendați după ce au mărit prețurile nejustificat, benzina și motorina se vând în continuare la cel mai mare nivel înregistrat în ultimii ani.

Reporter: De cât alimentai acum două luni?

Român: Tot de 200 de lei, dar față de septembrie se simte. La o sumă de 200 de lei sunt vreo 7 litri de benzina în minus. S-a făcut 8 lei și 20 de bani. Acu, o săptămână, până să fie nebunia, era 7 lei 61. 50 de bani la o săptămână.

Și politicienii resimt în propriile buzunare prețurile mari de la pompă.

„Am fost în weekend acasă la Timișoara și m-a trimis soția să fac plinul. Se apropia de 8 lei și ultima dată când am avut această sarcina familială era mai jos litrul de combustibil”, a precizat Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

În ultimele trei săptămâni, prețul barilului de petrol a atins cifre record: aproape 140 de dolari.

De la izbucnirea războiului în Ucraina, barilul de Petrol Brent s-a situat la o valoare de peste 100 de dolari, iar acest lucru a influențat prețurile de la pompă. În plus, în țara noastră se adaugă și accizele care au fost majorate la începutul acestui an și iată că benzina se vinde cu peste 8 lei pe litru.

„Pentru a scădea prețul la pompă, exact cum ați văzut ca s-a întâmplat și cu bariulul, creșterea producției. Dacă vrem să scadă prețul unui produs, avem nevoie de un șoc de productivitate să fie cât mai competitiv”, a explicat Florin Cîțu, președintele PNL.

„Scăderea prețului țițeiului se va vedea în următoarele zile la pompă pentru că benzinarii trebuie să își consume stocurile deja create la prețurile anterioare. Scăderea prețurilor la benzină și motorină nu va fi una semnificativă. Vestea bună este ca prețurile sunt ca un elastic. Nu poți să scumpești la nesfârșit pentru că lumea nu o să mai cumpere având în vedere puterea scăzută de cumpărare”, a precizat Adrian Negrescu, analist economic.

Guvernele din alte state au adoptat măsuri pentru a stopa creșterea prețurilor: în Franța cei care vor merge să alimenteze din aprilie vor primi o reducere de 15 centi. La noi în țară, liderii coaliției de guvernare discută despre înjumătățirea accizelor. 

Mai multe articole despre:
controale carburanti pompa scumpiri