MENIU

Consilier de top al lui Zelenski: Principalele bănci din SUA şi Europa ar trebui să fie urmărite penal pentru ”comiterea de crime de război”. MOTIVUL

Război în Ucraina / Foto: Profi Media

Principalele bănci din SUA şi Europa ar trebui să fie urmărite penal pentru ”comiterea de crime de război”, din cauza finanţării comerţului cu regimul rus, a declarat Oleg Ustenko, consilier economic al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

Potrivit lui Ustenko, guvernul ucrainean crede că bănci precum JPMorgan, HSBC şi Citi ajută eforturile de război ale Kremlinului în Ucraina prin finanţarea companiilor care fac comerţ cu petrol cu ​​Rusia.

Toţi cei care finanţează aceşti criminali de război, care fac aceste lucruri groaznice în Ucraina, comit şi crime de război în logica noastră”, a afirmat oficialul ucrainean pentru Hadley Gamble de la CNBC, marţi, la emisiunea ”Capital Connection”, relatează G4Media.ro.

JPMorgan, HSBC şi Citi nu au răspuns solicitării CNBC de a comenta aceste acuzaţii.

Întrebat direct dacă vrea să vadă aceste bănci urmărite penal pentru crime de război, Ustenko a spus: ”Exact”, menționând că Zelenski crede că aceste bănci ar trebui trase la răspundere pentru prelungirea conflictului şi a războiului cu Ucraina.

Guvernul Ucrainei adună toate dovezile pentru a le trimite Curţii Penale Internaţionale, a mai spus Ustenko pentru CNBC.

”Colectăm toate aceste informaţii”, în ceea ce priveşte companiile care finanţează Rusia, a spus el.

”Ministerul nostru al Justiţiei şi serviciul nostru de securitate din Ucraina colectează. Şi apoi, mai târziu, acest lucru va fi transmis ICC”, a adăugat el.

Nu este prima dată când Ucraina critică unele companii occidentale pentru că au relaţii comerciale cu Rusia.

În martie, guvernul a criticat marile companii petroliere pentru că încă mai fac afaceri cu Rusia şi a avertizat că unele dintre aceste firme s-ar putea găsi pe partea greşită a istoriei.

Ustenko a spus că războiul a avut un impact semnificativ asupra economiei Ucrainei de când a început invazia Rusiei pe 24 februarie.

”În prezent, ne aşteptăm ca economia ucraineană să prezinte o scădere de aproximativ 35-40%, ceea ce reprezintă un declin uriaş”, a spus el.

El a spus că declinul este determinat de faptul că aproape 50% dintre întreprinderi ”nu sunt operaţionale acum sau nu sunt capabile să funcţioneze la capacitate maximă”: ”Când economia este în declin, atunci veniturile bugetare sunt reduse. Din nou motivul pentru aceasta este invazia rusă”, a adăugat el, mai arată sursa citată.