MENIU

Condamnări în lanț în dosarul indemnizațiilor pentru artiști: ce nume se află pe lista neagră

Condamnări în lanț în dosarul indemnizațiilor pentru artiști: ce nume se află pe lista neagră / Arhivă foto

Condamnări în lanț în dosarul indemnizațiilor pentru artiști din timpul pandemiei. Mai mulți interpreți de muzică populară și-au aflat pedeapsa după ce au fraudat statul român în urmă cu cinci ani. Aceștia au fost condamnați la închisoare cu suspendare și la muncă în folosul comunității. Decizia judecătorilor nu este definitivă și poate fi atacată. 

Mai mulți artiști din Gorj au primit pedepse cu suspendare și muncă în folosul comunității, după ce, în perioada pandemiei de coronavirus, au falsificat acte pentru a beneficia de indemnizații. Mai exact, 13 artiști și-au aflat sentința. Printre aceștia se află și celebrul Marius Baldovin, spun jurnaliștii.

În perioada pandemiei de coronavirus, artiștii nu au putut fi prezenți la evenimente din cauza restricțiilor impuse. Astfel că statul român a decis să acorde o sumă de bani lunară pentru a-i ajuta pe aceștia. Indemnizațiile erau, însă, doar pentru artiștii care lucrau cu forme legale.

Pentru că nu toți se încadrau în condițiile impuse de lege, mulți au făcut rost de acte false și astfel au prejudiciat statul cu o sumă uriașă, fiind vorba de milioane de lei.