MENIU

Condamnare record, în România, pentru un pedofil care a agresat o fetiță de 12 ani

Condamnare record, în România, pentru un pedofil care a profitat de o fetiță de 12 ani

Zece ani și șase luni este pedeapsa dată de un complet de judecată din cadrul Curții de Apel din Ploiești într-un dosar de viol cu victimă minoră, o fetiță în vârstă de 12 ani.

Surse judiciare au precizat că este cu siguranță una dintre cele mai mari pedepse date de o instanță din România într-o astfel de cauză.

Agresorul pedofil este un bărbat în vârstă de 54 de ani, din orașul Azuga, condamnat într-o primă instanță la o pedeapsă mult mai mică.

”Practic Curtea de Apel Ploiești aproape că a dublat pedeapsa dată pe fond, la Judecătoria Sinaia”, au precizat surse judiciare.

Individul a fost arestat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia în august 2020, imediat după comiterea oribilei fapte. Surse judiciare au precizat că bărbatul ar fi ademenit fetița, care se juca împreună cu mai multe prietene în fața blocului, și a invitat-o în apartamentul său sub pretextul că are să-i dea un mic cadou, doar că în loc de asta a abuzat-o.

Fata a mărturisit totul părinților, le-a descris blocul în care a fost invitată, apartamentul în care a fost abuzată și a reușit să rețină și câteva detalii despre agresor. Cu ajutorul prietenelor de joacă ale copilei, părinții acesteia au pus cap la cap informațiile și l-au identificat pe cel care le-a batjocorit fiica.

Sursele citate au precizat că individul nu și-a recunoscut fapta, dar a fost prins cu ajutorul probelor ADN prelevate de pe hainele victimei.

Acesta a fost arestat pentru o perioadă de șase luni, iar ulterior lăsat în libertate. Miercuri, 29 septembrie, Curtea de Apel a definitivat ancheta judecătorească și a dat sentința finală: 10 ani și 6 luni de închisoare. Bărbatul nu este recidivist.

Poliția Prahova a anunțat joi, 30 septembrie, că a pus în aplicare mandatul de executare emis pe numele pedofilului.