MENIU

Comisia Europeană a pus la dispoziția Greciei suma de 2 miliarde de euro

Comisia Europeană (CE) a pus la dispoziția Greciei suma de 2 miliarde de euro pentru anul 2015, provenind din fonduri europene neutilizate, a anunțat vineri președintele CE Jean-Claude Juncker, la finalul Consiliului European de primăvară, transmite AFP, potrivit AGERPRES.

Aceste fonduri ar putea fi folosite 'pentru consolidarea eforturilor în favoarea creșterii și a coeziunii sociale'', în special ''ca răspuns la problema majoră a șomajului în rândul tinerilor'', a explicat Juncker, în conferința de presă de la finalul summitului european.

Luna trecută, Eurogrupul (miniștrii de externe din zona euro) a decis să prelungească cu patru luni planul de ajutor financiar pentru Grecia, în anumite condiții. Comisia Europeană a confirmat că autoritățile de la Atena au transmis lista propunerilor de reformă necesare pentru a obține această extindere.

Lista include măsuri de combatere a corupției și a evaziunii fiscale, a contrabandei cu combustibil și țigări. De asemenea, autoritățile de la Atena vor să implementeze măsuri de reformare a pieței muncii și să acorde subvenții pentru plata utilităților și pentru achiziționarea alimentelor.

În prezent, datoria Greciei se cifrează la 315 miliarde de euro (176% din PIB), nivel considerat nesustenabil de mulți analiști și care nu poate fi rambursat în totalitate.