MENIU

Comisia Iordache ia cu asalt Codurile Penale

Codurile Penale, din nou în Comisia Iordache

Comisia Iordache se întruneşte din nou, marţi, pentru a pune pe tapet modificările Codului Penal şi a celui de procedură penală. La intilnirea de marţi se discută despre abuzul în serviciu.

Statutul Magistraților, prima lege a justiției, a ajuns joia trecutp în Comisia Iordache, și într-o ședință de o oră, a fost pusă în acord cu observațiile CCR, pentru a stabili cadrul în care există eraore judiciară comisă de magistrați. Legea a fost aprobată cu 11 voturi pentru, 4 împotrivă.

Statutul Magistraților, legea 303, a ajuns pentru a treia oară în Comisia Iordache, după ce CCR a declarat neconstituțională eroarea judiciară a magistratului. După ședința, deputatul PNL Ioan Cupșa a declarat că nu este exclusă o nouă sesizare, a patra, la Curtea Constituțională. Afirmația a fost întărită și de deputatul USR Stelian Ion. "Credem că această nouă definiție satisface, să nu te poți întoarce împotriva magistratului oricând", a declarat Iordache jurnaliștilor după ședință. El a admis și că cei de la PSD din comisie s-au reunit seara târziu pentru a lucra la aceste propuneri.

Totodată, Florin Iordache a precizat, după şedinţă, că această nouă definiţie a erorii judiciare satisface deciziile CCR şi o mai bună răspundere a magistraţilor.

"Am aşteptat şi noi decizia CCR pentru a avea o cât mai bună definiţie a erorii judiciare, am propus o nouă completare, ţinând cont de cele două decizii ale CCR şi credem că această nouă definiţie a erorii judiciare satisface pe de o parte deciziile CCR şi o mai bună răspundere a magistraţilor. Noi am spus de la început - ne dorim ca magistraţii să răspundă atunci când există rea-credinţă şi gravă neglijenţă, dar, în acelaşi timp, ne dorim şi o definiţie foarte bună a erorii, astfel încât să nu poţi să te îndrepţi împotriva unui magistrat oricând, numai atunci când există o eroare judiciară. Comparativ cu colegii noştri din opoziţie, am propus nişte texte - că mai bune, că mai rele - noi am venit constructiv şi am propus ceva în dezbatere. Între a propune ceva şi a nu propune, a nega tot timpul şi a spune că Puterea e rea şi legiferează într-un anumit fel - e o altă abordare", a punctat Iordache.

Mai multe articole despre:
Coduri Penale comisia iordache