MENIU

CNCD va analiza declarațiile lui ÎPS Teodosie despre femei - Afirmațiile înaltului cleric sunt considerate discriminatorii

ÎPS Teodosie

Asociaţia VeDem Just anunţă, sâmbătă, că a sesizat Consiliul Naţional pentru Combaterea discriminării, în urma declaraţiilor făcute de ÎPS Teodosie Petrescu cu privire la femei.

„Membrii asociaţiei VeDem Just consideră discriminatorii aceste declaraţii făcute de un înalt cleric român ortodox şi membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi solicită CNCD constatarea comiterii contravenţiei prevăzute de dispoziţiile art. 15 din OG 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată”, a transmis, sâmbătă, asociaţia.

„Ţinând cont de eforturile la nivel naţional şi la nivelul Uniunii Europene de implementare a strategiilor de promovare a drepturilor şi combatere a discriminării de orice natură, considerăm că este foarte important ca declaraţiile şi informaţiile emise de reprezentanţii instituţiilor şi entităţilor publice să conţină informaţii corecte, neutre, de susţinere a acestor drepturi, iar comunicările în spaţiul public să nu se transforme în incitare la discriminare de orice fel”, a mai transmis organizaţia.

Mai multe articole despre:
ips teodosie cncd