MENIU

Clipe de groază pentru un turist într-o staţiune din România, după ce s-a plâns că nu are apă caldă

Turist bătut pentru că a reclamat lipsa apei calde.

Un turist spune că a fost lovit la Ocna Sibiului după ce a reclamat lipsa apei calde. 

Un sibian în vârstă de 40 de ani spune a fost prins de gât și lovit cu piciorul de către patronul Complexului balnear Ștrand Ocna Sibiului, după care un angajat al acestuia i-a aplicat un pumn în bărbie. Motivul? A reclamat lipsa apei calde, scrie turnulsfatului.ro. Patronul Complexului îl contrazice, spune că nu a fost nicio agresiune fizică.  

Marţi seara, bărbatul care era însoțit de o prietenă a vrut să facă un duș înainte de plecare, dar spune că la dușuri nu curgea apă caldă. După ce a cerut explicaţii, acesta spune că s-a întâlnit cu patronul localului.

„A pus un angajat să dea drumul la duș să îmi arate că merge apa caldă, iar în acel timp patronul a intrat în camera tehnică – căci știu unde este – și a dat drumul la boiler, probabil. Mi-a spus să aștept să vină apa caldă în momentul în care eu oricum eram îmbrăcat și cu bagajele făcute, gata să plec. I-am spus că ceea ce face el este o nesimțire", a povestit bărbatul.

După acest schimb de replici s-ar fi produs şi incidentul. "A simulat că dă cu pumnul așa cum fac șmecherașii de cartier, iar eu i-am dat mâna cu care m-a prins de gât la o parte. Nu am răspuns la provocare și nu am vrut să intru într-un astfel de dialog sau să rămân într-o astfel de situație. Am dat să plec, iar în momentul în care a văzut că nu răspund, că nu sar la bătaie, din frustrare, probabil, mi-a dat un șpiț în fund. Efectiv. Am întors atunci privirea, am văzut că nu vine după mine și am continuat să merg", a povestit bărbatul.

"La 15 – 20 de metri mai departe, de la o masă, s-a ridicat un domn. Nu a făcut niciun gest, dar când a trecut pe lângă mine mi-a dat un pumn de jos în sus în maxilar, după care m-a și prins, să nu mă clatin sau mai știu eu ce. A fost pe ascuns, să nu se vadă, după care a mers mai departe", adaugă Adrian. 

Mai multe articole despre:
turist Ocna Sibiului turist bătut