MENIU

Circ și acuzații în Parlament. Ciolacu spre Cîțu: CHIAR NU ȚI-E RUȘINE?!

Marcel Ciolacu, președintele PSD

Schimburi dure de replici în planul Parlamentului, la dezbaterea proiectului de buget pentru 2021. După discursul premierului Florin Cîțu, presărat de atacuri și ironii la adresa PSD, liderul social-democraților, Mrcel Ciolacu, i-a replicat într-un stil asemănător. Ciolacu l-a întrebat, direct, pe șeful guvernului, dacă nu-i este rușine?!

"Domnule prim-ministru, un minicions mai patologic decât dumneavoastră nu cred că am cunoscut. Sunteți la guvernare de un an și jumătate. Ați fost ministru de finanțe pe timpul domnului Orban. Știți foarte bine că sunt nepoatele, amantele și politrucii dumneavoastră în statul român. Am înțeles că PSD fură din buget. Îmi aduc aminte de UNIFARM. Nu PSD ținea oamenii în casă în timp ce voi furați. Chiar nu îți e rușine să vii să ne spui că noi furăm?!" a afirmat Ciolacu, de la tribuna Parlamentului.

"Bugetul pe care l-ați prezentat e o rușine. Nu ați reușit să creșteți alocațiile și pensiile. Atât puteți, asta este viziunea dvs de austeritate pentru România," a continuat liderul PSD.

"Nu mă așteptam să veniți cu un buget care să încalce legea, tocmai dvs, care vă războiați cu Al Capone. Guvernul împarte bani pe criterii politice, iar acest lucru este o infracțiune. Ați avut bani să dați la PNL, UDMR și USR. Nimeni niciodată nu și-a permis așa ceva. Asta este normalitatea promisă de Iohannis pentru România" a mai afirmat Ciolacu.