MENIU

Cine este și cu ce se ocupă mama lui David Popovici, proaspătul campion mondial la înot - Sacrificiul impresionant făcut de femeie în sprijinul fiului

David Popovici imbratisat de mama sa / FOTO GSP

David Popovici este dublu campion mondial la înot însă în spatele performanței sale impresionante stă familia care l-a sprijinit foarte mult pe acest drum dificil. Mama lui David l-a crescut cu foarte mare grijă atât la alimentație cât și la medicamentele și vitaminele de care a avut nevoie.

Mama lui David Popovici a lucrat timp de mai mulți ani în domeniul asistenței sociale. Însă, la un moment dat, a urmat și cursuri de ofițer anti-doping pentru a înțelege exact prin ce mecanisme va trece fiul său în procedurile din domeniu.

„Mama lui David a făcut și cursul de ofițer control doping, doar ca să cunoască procedurile, să poată să prevină orice eroare în procesul de pregătire. Dacă ar vrea, ar putea participa la controalele ANAD, la recoltări, dar nu în natație sau la clubul Dinamo, unde activează fiul său”, a declarat Gabriela Andreiașu, director general ANAD, potrivit GSP.

„Faptul că părinții lui David Popovici s-au îngrijit în detaliu de sănătatea băiatului, a fost confirmat chiar și de Cristi Balaj, fost președinte al ANAD:

Și dacă era nevoie ca David să-și pună niște picături în urechi, părinții contactau ANAD să se intereseze ce substanțe conțin picăturile, să nu facă vreo greșeală. E o linie directă, unde li se răspundea imediat sportivilor. Asta înseamnă prevenție. Părinții lui au dat și ei dovadă de cea mai înaltă formă de profesionism, sunt un model de urmat și de alții.”, a spus actualul președinte de la CFR Cluj.

 

 

Mai multe articole despre:
david popovici inot