Cine este imperiul colonial la care s-a referit azi Călin Georgescu? Anca Alexandrescu: „Această rețea va trebui scoasă la suprafață și demascată”
Candidatul la prezidențiale interzis de sistem Călin Georgescu s-a prezentat, astăzi, la controlul judiciar, la Poliția Ilfov. Acolo l-au așteptat sute de susținători. La ieșire, acesta a făcut o baie de mulțime și a transmis un mesaj important, referindu-se la o rețea malefică și la un imperiu colonial. Anca Alexandrescu, realizatoarea emisiunii Culisele Statului Paralel la Realitatea Plus, a comentat aceste declarații și a dezavuat cine este de fapt acest imperiu colonial la care a făcut referire Călin Georgescu.
„Rețeaua malefică este formată din fostul președinte al Curții Constituționale, Marian Enache, cel care și-a făcut treaba și a plecat, au pus pe alții în locul lui, Cătălin Predoiu, ministrul de Interne și prim vicepreședinte la PNL, Bolojan și Macron, care știm foarte clar că a avut un rol foarte important din noiembrie anul trecut până astăzi, și inclusiv domnul Nicușor Dan, pentru că, poate ați uitat, această rețea a fost foarte bine închegată, domnul Nicușor Dan s-a scăpat public, cu ghilimele de rigoare, că s-a întâlnit cu Bolojan când era președinte interimar, după ce i-a scris pe WhatsApp ca să se asigure că alegerile vor fi corecte, tot cu ghilimelele de rigoare.
Această rețea va trebui scoasă la suprafață și demascată, pentru că, așa cum am văzut zilele trecute, într-o întâlnire informală, Nicușor Dan a recunoscut în fața jurnaliștilor că în CSAT s-a discutat despre așa-zisa interferență rusă în alegerile din România, care de fapt nu a existat, pentru că nu există niciun fel de probe, doar prin analogie, cum au spus ei, și cum au citat jurnaliștii pe surse.
Asta dovedește că, de fapt, totul a fost pus la cale în afara țării, la Bruxelles și la Paris. De altfel, tot ce se întâmplă de la câștigarea alegerilor de Nicușor Dan nu face decât să confirme acest lucru. România devine, din ce în ce mai mult, doar o piață de desfacere atât pentru francezi, și acum și pentru armamentul american, cum a fost și până acum, în continuare plătim la atât Bruxelles, cât și în America, pescheș, ca să spun așa, pentru ca niște băieți să rămână la butoanele puterii.
Eu cred foarte tare în previziunile lui Călin Georgescu, pentru că absolut tot ce a prevăzut, în legătură cu apă, în legătură cu războiul, în legătură cu achizițiile, în legătură cu schimbările care se vor întâmpla în Europa, cred că în următoarele luni adevărul va ieși la suprafață și cred că cei vinovați vor plăti. Și sunt absolut convinsă că o parte din cei care au pus la cale această lovitură de stat, eu o consider lovitură de stat, este opinia mea și este dreptul meu să spun lucrul acesta, cei care au pus la cale acest lucru vor începe să plătească rând pe rând. Sunt sigură că primul care va plăti va fi Ilie Bolojan.
Răbdare, mai este foarte puțin până în toamnă. Eu sper ca Nicușor Dan să facă un gest și să retrimită la Parlament pachetul de măsuri asumat în Parlament de Ilie Bolojan.
Cam asta cred că a transmis astăzi Călin Georgescu și m-am bucurat foarte tare că nu și-a pierdut umorul, calmul, relaxarea, are perfectă dreptate, este un abuz cap coadă ceea ce se întâmplă, e bine să ne păstrăm umorul, calmul și echilibrul, pentru că, de partea cealaltă, văd că este o disperare tot mai mare. Oamenii sunt din ce în ce mai nervoși, mă refer la susținătorii celeilalte părți, pentru că, la numai două luni de la alegeri, iată că lucrurile devin din ce în ce mai rele. Nu numai pentru noi, cei care nu am votat această variantă, ci mai ales pentru cei care au votat această gașcă”, a spus Anca Alexandrescu într-o intervenție la Realitatea Plus.