Cine este avocatul care îl reprezintă pe Maduro în instanță. Specialistul l-a apărat în trecut pe fondatorul Wikileaks într-un proces controversat
Barry Pollack, un avocat din Washington care l-a reprezentat pe fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, îl va apăra și pe liderul venezuelean răsturnat, Nicolas Maduro, într-un caz ce ar putea pune sub semnul întrebării cererile de imunitate ale liderilor străini, precum și legalitatea capturării sale.
Luni, la prezentarea lui Maduro la tribunalul federal din Manhattan, Pollack a afirmat că anticipează ample dispute juridice cu privire la ceea ce a numit "răpirea militară" a lui Maduro, indicând că apărarea va argumenta că operațiunea de sâmbătă a fost ilegală; Pollack ar putea susține, de asemenea, că Maduro este imun la acuzații penale, în calitate de șef al unui guvern străin, scrie Reuters.
Ambele argumente se confruntă cu obstacole juridice. SUA nu l-au recunoscut pe Maduro drept lider al Venezuelei din 2019, după ce Maduro a revendicat victoria într-un scrutin pe care SUA și alte țări l-au considerat fraudulos, iar instanțele americane au refuzat, în general, să respingă urmăririle pe considerentul că un inculpat a fost adus ilegal în SUA, scrie Agerpres.