Cetățean bulgar mort într-un accident rutier grav produs în Mehedinți, după ce mașina sa s-a izbit de un autotren FOTO
O persoană a murit, miercuri, în urma unui accident rutier deosebit de grav produs între un autotren și un autoturism, pe DN6, la Gura Văii, în județul Mehedinți. Din primele informații, victima este un cetățean bulgar în vârstă de 68 de ani. Acesta a fost găsit inconștient și încarcerat de echipajul de prim ajutor sosit la fața locului și, în ciuda eforturilor depuse pentru salvarea sa, în cele din urmă a fost declarat decedat. Circulația este blocată pe ambele sensuri.
Șoferul autoturismului (care se deplasa pe direcția Drobeta Turnu Severin – Orșova) ar fi intrat într-o depășire, izbindu-se de autotrenul care circula pe sensul celălalt de mers.
Nu este exclus ca șoferul să fi adormit la volan.
„Un alt șofer mi-a spus că tot drumul a mers șerpuit. Sigur era obosit. Am tras cât am putut de volan și nu l-am putut evita. Uitați cât am tras de volan. A intrat pe jumătate din banda mea de mers, dar avea viteză redusă.”, spune șoferul autotrenului, potrivit Actual Mehedinți.
La fața locului, intervin pompierii Detașamentului Drobeta, cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD și o ambulanță a SAJ.
Traficul rutier este blocat pe zeci de km pe ambele sensuri de mers. Poliția a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.