MENIU

Cercetătorii au inventat fereastra care transformă lumina solară în electricitate

Foto arhivă. Fereastra care generează energie, noua invenție a omenirii.

O echipă de cercetători din China, Germania şi Marea Britanie a dezvoltat ferestre transparente capabile să genereze energie, care transformă lumina solară în electricitate.

Panourile fotovoltaice transparente au dovedit un potenţial ridicat, însă creşterea nivelului de transparenţă afectează capacitatea de conversie a energiei.

Cercetătorii au reuşit să dezvolte noul tip de fereastră depăşind această limitare prin combinarea conversiei solare-termice-electrice cu absorbţia selectivă a lungimii de undă a materialului utilizat.

Pelicula cu ajutorul căreia se realizează absorbţia selectivă a lungimii de undă facilitează până la 88% din capacitatea de transmitere a luminii vizibile şi o absorbţie remarcabilă a radiaţiilor ultraviolete şi infraroşii, transformând astfel lumina absorbită în căldură fără a sacrifica transparenţa, potrivit cercetătorilor.

Această tehnologie are potenţialul de a oferi confort termic ocupanţilor clădirilor în care este utilizată şi ar putea fi folosită, de asemenea, pentru a completa panourile solare montate pe acoperişuri şi pe geamurile laterale ale trenurilor ori autovehiculelor.