MENIU

Celulă de criză la Compania de Drumuri pentru dezastrul de pe Autostrada Soarelui

Trafic restricționat pe A2

Situație de criză pe Autostrada Soarelui din cauza unor denivelări apărute pe astfalt. Pe o distanță de 24 de kilometri de pe A1, viteza este restricționată la 80 km. pe oră, iar traficul se desfășoară doar pe o bandă la km. 22, pe sensul către litoral.

Directorul General al Companiei de drumuri (CNAIR), Narcis Neaga a dispus înființarea de urgență a unei celule de criză care să monitorizeze permanent situația de pe A2.

Decizia a fost luată după ce astăzi a avut loc un nou episod care a dus la ridicarea a două placi de beton pe Autostrada Soarelui la km 22+450.

Inspectoratul General al Poliţiei Române a informat, miercuri, că din cauza unor denivelări apărute la nivelul suprafeţei de rulare, a doua bandă a autostrăzii A2 Bucureşti – Constanţa, sensul către litoral, este restricţionată la kilometrul 22+450 de metri.

CNAIR a mai anunțat că a fost dispusă începerea unei cercetări disciplinare împotriva șefului de CIC (Centrul de Întreținere și Coordonare) Fundulea, Ploaie Cristian, pentru neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu și neaplicarea măsurilor cerute de Directorul General, Narcis Neaga, în urmă cu două săptămâni, cand a avut loc un eveniment similar, pe banda de urgență, la km 17.

Totodată i s-a pus în vedere Directorului DRDP București, Augustin Dinu, că se va lua măsura destituirii sale din funcție dacă nu ia toate măsurile necesare pentru monitorizarea și intervenția rapidă, pe toată perioada sezonului estival, pe sectorul de autostradă București - Fundulea.

Directorul General al  CNAIR a cerut ca pe acest sector de drum să fie mobilizate echipe și utilaje, 24 de ore din 24, care să monitorizeze situația și să intervină prompt pe toată perioada sezonului estival, în cazul în care mai apar probleme.

CNAIR SA  a deplasat de urgență la km 22 al Autostrăzii Soarelui, echipe și utilaje, pentru a remedia în cel mai scurt timp problema creată de efectul dilatării a două plăci de beton în zona rosturilor de dilatație, pe banda 2, calea 1, sensul de mers București - Constanța, se arată în comunicatul companiei.

Preventiv, CNAIR împreună cu Poliția Autostrăzi a instituit restricția de viteză de 80 km/h pe întreg sectorul de la km 12+000 la km 36+000.

Mai multe articole despre:
cnair