MENIU

Celebrul medic Mihai Lucan și fiul său, control judiciar

Inquam Photos / Octav Ganea

Cunoscutul chirurg Mihai Lucan şi fiul lui Ciprian nu ajung în arest preventiv. Cel puțin deocamdată. Magistrații de la Tribunalul București i-au plasat pe cei doi sub control judiciar. Aceeași măsură a fost luată și în cazul fostului director administrativ al Institutului de Transplant Renal din Cluj Napoca.

 Anchetatorii spun că, alături de alte persoane, ar fi devalizat Institutului de Urologie şi Transplant Renal din Cluj vreme de 11 ani, timp în care acesta ar fi fost păgubit cu peste un milion de euro.

UPDATE, ora 18.25: Avocatul lui Mihai Lucan, Mircea Pârvu, a declarat în această seară că: "În prezența mea nu a recunoscut nimeni acuzațiile. La percheziții a fost o situație care a fost rezolvată procedural. A fost o declarație de martor, mai mult nu se poate spune. Procedural mandatul de arestare nu ține de materialul probator, ci de o anumită stare care generează necesitatea măsurii. ".

Întrebat cum au reacționat clienții lui că vor fi arestați, avocatul a spus că nu a neapărat o stare de șoc. 

Audieri maraton în cazul profesorului Mihai Lucan, după perchezițiile efectuate, miercuri, de DIICOT la locuința acestuia, anunţă Realitatea TV. Medicul chirurg este acuzat de delapidre, într-un dosar cu un prejudiciiu de peste un milion de euro. Joi dimineaţă au fost arestate doi suspecţi, doi directori ai Institutului de Urologie.

Chirurgul, împreună cu fiul său și fostul manager al Institului de Urologie și Transplant Renal din Cluj Napoca sunt suspectați de delapidare. În perioada 2005 - 2016 ar fi prejudiciat spitalul cu peste 5 milioane de lei.

Apărătorul său Eugen Iordăchescu susține, însă, că anchetatorii nu au probe, și că ""nu există nicio dovadă că au fost comise faptele de domnul profesor Lucan sau de Ciprian Lucan. Se bazează pe niște estimări pe care le-au făcut nu se știe cum, nu există o expertiză. Din punctul nostru de vedere e un nonsens ce se întâmplă".

Procurorii vorbesc de fapte grave. Un aparat folosit pentru tratarea diferitelor forme de cancer prin crioterapie ar fi fost luat din institut fără acte și dus la clinica privată a medicului Lucan. Numai între 2007 și 2009 au fost tratați acolo 159 de pacienți care au plătit între 3000 și 6700 de euro. Niciun ban nu a mers la institut. Un parlamentar USR acuză că întreaga afacere a fost protejată de către persoane importante. 

Procurorii mai spun că personalul și materialele din laboratorul de analize al institutului au fost folosite pentru paciențili de la clinica lui Lucan fără a se plăti vreun ban către spital. Mai mult, pacienții de la clinica privată erau tratați postoperator la institut pe tarife preferențiale. 

Institutul de Urologie și Transplant Renal din Cluj Napoca a ajuns să aibă datorii de peste două milioane de lei din cauza afacerilor cu clinica lui Mihai Lucan. Recent, medicii au făcut un apel și au cerut autorităților să salveze instituția. 

 

Mai multe articole despre:
Cluj arest DIICOT clinică Mihai Lucan