MENIU

Cele mai bizare mituri despre botez de la români. Tu ai auzit de ele?

Cele mai bizare mituri despre botez de la români. Tu ai auzit de ele?

Botezul este un ritual creștinesc de primire a cuiva printre credincioșii bisericii. În cadrul acestei ceremonii, copilul primește un nume și scapă de păcatul originar care îi este iertat.

Taina botezului este un mister pentru cei mai mulți oameni. Totuși, fiecare părinte își dorește ca bebelușul său să aibă parte de cea mai frumoasă petrecere. În timp ce unii realizează invitații de botez și aleg localuri selecte pentru a marca evenimentul, alții aleg să se documenteze și să afle ce se poate și ce nu se poate face în ziua ceremoniei. Deși par uitate de timp, superstițiile sunt încă prezente în viața noastră, indiferent dacă acceptăm acest lucru sau nu.

1) Spirite rele

Unul dintre cele mai populare mituri despre botez este legat de spiritele rele. În timp ce medicii recomandă ca bebelușii să fie scoși la plimbare zilnic, indiferent de anotimp, superstițioșii susțin că, până la botez, copilul nu trebuie să fie scos din casă. Asta pentru a nu oferi spiritelor rele șansa de a-l vedea pe cel care se află sub protecție divină.

2) Botezul după 40 de zile

În cazul în care bebelușul este sănătos, iar în prima săptămână de la naștere au apărut probleme, botezul se poate face în orice zi, indiferent dacă este post sau nu. Cele șapte zile sunt necesare pentru înzdrăvenirea minimă a copilului. Totuși, superstițioșii nu admit petrecerea ceremoniei de botez decât după 40 de zile de la naștere. Asta pentru ca și mama să poată participa la ritual.

3) Busuiocul și banii

Tradiția spune că busuiocul pe care nănașii îl pun în cristelnița în care este îmbăiat pruncul, banii aruncați acolo sau orice alt lucru pus lângă prunc sunt considerate semne ale norocului și sănătății. Cu toate acestea, în cărțile bisericești aceste obiecte nu sunt menționate ca elemente care ar avea vreo legătură cu taina Botezului.

Citeşte continuarea pe antenasatelor.ro.

Mai multe articole despre:
botez tradiţii botez taină botez