MENIU

Cele două mari PUTERI ale lumii ar putea intra în război cu NATO. Scenariu de coșmar

Scenariu de coșmar pentru Occident! Ar exista un risc de război simultan cu Rusia și China în următorii doi ani, spun experții militari. Specialiștii în securitate susțin că, dacă NATO nu reușește să își refacă rapid capacitățile militare, riscul unui astfel de război devine tot mai real. 

Război simultan cu Rusia și China

Fostul lider al armatei britanice a explicat că se iau în calcul planuri de urgență pentru a face față unei duble amenințări. Situația este cu atât mai gravă cu cât și alte state precum Iranul și Coreea de Nord ar putea susține cele două mari puteri. Conform analizelor, un astfel de conflict ar putea începe cu o invazie a Taiwanului. Acest lucru ar atrage forțele militare americane din Europa, lăsând spațiu de manevră pentru Rusia.

Într-un astfel de context, Rusia ar putea profita de slăbiciunea temporară a apărării europene și ar putea lansa un atac asupra unei zone strategice din estul Europei. După o acțiune rapidă de ocupare a unor teritorii limitate, Rusia ar încerca să descurajeze un contraatac NATO și ar invoca riscul nuclear. Dacă NATO nu ar reuși să reacționeze ferm și să respingă o astfel de agresiune, întreaga alianță ar putea fi pusă sub semnul întrebării și ar fi considerată incapabilă să își apere membrii.

Pentru a preveni această criză, liderii NATO fac deja apel la creșterea urgentă a cheltuielilor pentru apărare. Se discută o propunere prin care fiecare stat membru ar trebui să aloce 3,5% din produsul intern brut pentru apărare.