MENIU

Tribună prăbușită la un spectacol de coridă, în Columbia. Cel puțin 4 morți și sute de răniți – VIDEO & FOTO

Tragedie în Columbia / Sursa foto: Profi Media

Cel puţin patru persoane au murit și alte zeci au fost rănite după ce o tribună s-a prăbușit în timpul unei coride, în Columbia. 

Cel puțin patru persoane au murit și sute au fost rănite, aproximativ 30 dintre ele grav, după ce o parte a unui stadion din El Espinal, în vestul Columbiei, s-a prăbușit în timpul unei lupte de coridă, potrivit CNN.

Bilanțul deceselor ar putea să crească, au avertizat autoritățile. Consilierul local Ivan Ferney Rojas a declarat că spitalul și ambulanțele din oraș nu mai pot face față numărului de răniți.

„În acest moment, avem patru decese confirmate: două femei, un bărbat adult și un minor, plus aproximativ 30 de persoane grav rănite. Desigur, am activat toate spitalele și ambulanțele cu care putem lucra", a precizat guvernatorul Tolima Ricardo Orozco.

Spitalele locale au primit 322 de pacienți care au fost răniți, a declarat secretarul de Sănătate al Tolima, Martha Palacios.

Primarul din Espinal, Juan Carlos Tamayo, a confirmat duminică accidentul într-o postare pe Facebook, îndemnând cetățenii să evacueze zona.

Momentul în care tribuna se prăbușește

Imaginile apărute pe internet au surprins momentul în care tribuna din lemn, plină de spectatori, se prăbușește pe un stadion din Espinal, în departamentul Tolima.

Spectatorii fug cuprinși de spaimă, iar un taur care a scăpat de pe stadion a provocat teroare în oraș.