MENIU

Cel mai important demers din lume presupune reînghețarea Oceanului Arctic

Din cauza schimbărilor climatice, cantitatea de gheață din Oceanul Arctic se topește într-un ritm fără precedent. În acest sens, specialiștii au găsit o modalitate inedită prin care ar putea să re-înghețe Oceanul. Despre ce este vorba?

Un grup de designeri din Indonezia vin cu o idee prin care speră că ar putea rezolva problemele topirii ghețarilor, dar și pe cea încălzirii apelor oceanlor. Mai exact, aceștia vor să lanseze în apele Oceanului Arctic niște submarine care funcționează ca niște mașini de gheață. În plus, procesul prin care submarinele ar urma să producă gheață este destul de simplu.

Mai întâi, submarinul va fi scufundat pentru a-și umple „rezervorul" cu apă din ocean. Ulterior, sare va fi filtrată, lucru care va face ca punctul de răcire al apei să crească cu -16 grade Celsius. În plus, apa va fi complet protejată de razele soarelui de trapa care se va închide.

Iar potrivit specialiștilor, aceste nave ar urma să producă ghețari, la propriu în cel mult o lună de zile. Ghețarii rezultați vor avea o dimensiune maximă de 25 de metri lățime și cinci metri grosime. Însă, spre deosebire de ghețarii deja existenți în Oceanul Arctic care s-au format în mod natural, cei produși cu ajutorul navelor vor avea o formă hexagonală. Astfel, vor reuși să se unească unul de celelelalt mult mai ușor.

Re-înghețarea Oceanului Arctic nu este nici pe departe o sarcină simplă, însă se pare că experții au câteva soluții în acest sens. Rămâne de văzut dacă acestea vor da totuși rezultate, iar lucrurile vor reveni la normal în ceea ce privește cantitatea de gheață care ar trebui să se găsească în Arctic.

Însă, având în vedere ritmul alert cu care cantitatea de gheață din Arctic se topește de 40 de ani, Andrew Shepherd, profesor la Leeds University, consideră că ar fi nevoie de aproximativ 10 milioane de submarine, pentru ca ideea indonezilor să fie plauzibilă.

Sursa

Mai multe articole despre:
submarin oceanul Arctic topirea gheţarilor