MENIU

Cei 21 de lideri ai minerilor din Valea Jiului continuă greva foamei

Cei 21 de lideri ai minerilor din Valea Jiului continuă greva foamei

Cei 21 de lideri ai minerilor din Sindicatul "Muntele" continuă, marți, greva foamei începută cu o zi în urmă, nemulțumiți de faptul că Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Hunedoara a refuzat să înregistreze un act adițional la contractul colectiv de muncă prin care ortacii ar fi putut beneficia de un spor de periculozitate majorat cu 100 de lei, pentru munca în subteran.

Potrivit președintelui Sindicatului 'Muntele', Petre Nica, în cursul dimineții a avut loc o întâlnire între liderii sindicali și directorul general al Complexului Energetic Hunedoara (CEH), acestuia fiindu-i prezentată o nouă variantă prin care starea de criză s-ar putea debloca.

Soluția sindicatelor propune ca administrația să garanteze că minerii vor beneficia de la 1 martie de sporul de periculozitate negociat la valoarea nouă, de 800 de lei, inclusiv pentru perioada care se va scurge până la înregistrarea oficială de către ITM Hunedoara a actului adițional negociat între Sindicatul 'Muntele' și CEH.

'În primul rând, solicităm încheierea unui protocol privind acordarea acestei diferențe la sporul de periculozitate, până la înregistrarea actului adițional. De asemenea, cerem urgentarea demersurilor pentru înregistrarea actului adițional la contractul colectiv de muncă pe care l-am semnat cu administrația CEH', a declarat președintele Sindicatului 'Muntele', Petre Nica.

În ceea ce privește minerii, aceștia au intrat la lucru normal, luni dimineața, respectând astfel apelurilor venite din partea liderilor de sindicat care le-au cerut să-i lase pe ei să gestioneze situația de criză, chiar dacă au fost nevoiți să recurgă la greva foamei.

Pe de altă parte, ITM Hunedoara a comunicat luni seara că nu poate înregistra actul adițional la contractul colectiv de muncă, deoarece documentul trebuie semnat de toate părțile care au negociat inițial drepturile minerilor. Conform ITM Hunedoara, Societatea Națională a Huilei, una dintre părțile semnatare, nu mai există după fuziunea cu Complexul Energetic Hunedoara, motiv pentru care contractul colectiv de muncă ar trebui să rămână fără modificări până în iunie 2014, când acesta expiră.

Președintele Sindicatului 'Muntele' nu este de acord cu obiecția ITM Hunedoara și afirmă că există precedente în acest sens.

'Motivarea ITM Hunedoara este o interpretare potrivnică a legilor în vigoare. Puteau foarte bine să înregistreze actul adițional la contractul colectiv de muncă, mai ales că există precedente în acest sens, în care una dintre părți s-a pierdut, iar succesoarea în drepturi a acelei părții a preluat și încheiat acel act adițional. Deci, nu este chiar un capăt de lume', a apreciat Nica.

Până la primirea unui răspuns, cei 21 de lideri din Sindicatul 'Muntele' continuă greva foamei la sediul CEH din Petroșani.

Sindicatul 'Muntele' reunește organizații de la exploatările de huilă Lonea, Lupeni și Vulcan, mine considerate ca fiind rentabile. Sindicatul 'Muntele' numără circa 3.400 de membri.

Mai multe articole despre:
mineri Valea Jiului mineri greva foamei