MENIU

Cea mai scumpă mașină la mâna a doua, înmatriculată în România, anul trecut, a costat 700.000 de euro

Bugatti Veyron costă nou aproape 1,7 milioane de euro. Foto/Profimedia

Cea mai scumpă mașină înmatriculată în România în anul 2022 a costat 700.000 de euro, fiind vorba despre un Bugatti Veyron, la mâna a doua.

La momentul lansării, o astfel de mașină nouă costa circa 1,7 milioane de euro. De asemenea, are capcitatea de a depăși 400 de kilometri la oră și ajunge la 100 de km/h în numai 2,5 secunde.

Pe locul doi se clasează un Ferrari F8 Spider, care a costat 450.000 de euro, conform datelor autoropa.ro, citate de Adevărul. Mașina atinge 100 km/h în 2,9 secunde și ajunge la o viteză maximă de 340 km/h.

Pe locul trei este un Rolls-Royce Ghost, mașină adusă în țara noastră după ce proprietarul a plătit 430.000 de euro. Trei astfel de exemplare au fost înmatriculate în prima jumătate a anului, acestea fiind fabricate în 2022, 2021 și 2010.

12 autoturisme Lamborghini Urus au fost aduse în România, cel mai scump fiind fabricat în 2022. Bolidul accelerează de la 0-100 km/h în 3,6 secunde și poate atinge o viteză maximă de 306 km/h.