MENIU

Ce vrea să dezvolte Gabriela Firea în București! Vestea este SURPRINZĂTOARE

Dezvoltarea relaţiilor de colaborare între Bucureşti şi Atena, atât în domeniul sănătăţii, cât şi în cel al turismului şi protecţiei sociale, s-a aflat pe agenda discuţiilor dintre primarul general Gabriela Firea cu ministrul elen pentru Turism, Afaceri Maritime şi Politica Insulară, Panagiotis Kouroumplis, şi primarul oraşului Marousi, George Patoulis.

"Bucureştiul şi Atena sunt oraşe înfrăţite încă din anul 1993, însă protocolul semnat atunci nu a produs efecte concrete. Îmi doresc să punem în practică această colaborare şi să ne susţinem reciproc pentru binele cetăţenilor pe care îi reprezentăm. Unul dintre domeniile în care trebuie să cooperăm eficient este cel al sănătăţii. Un alt domeniu de interes îl reprezintă turismul şi ne dorim să beneficiem de expertiza dumneavoastră în ceea ce priveşte atragerea turiştilor, mai ales că Grecia este una din destinaţiile de top în acest domeniu. Deşi suntem oraşe diferite, unele probleme sunt comune şi în acest sens schimburile de experienţă nu pot fi decât benefice. Vă asigur de întreaga mea disponibilitate atât în ceea ce priveşte sănătatea, dar şi cooperarea culturală, socială precum şi între oamenii de afaceri din cele două oraşe, a declarat Gabriela Firea, informează PMB într-un comunicat de presă, potrivit Agerpres.

Referitor la demersurile care trebuie făcute pentru dezvoltarea turismului medical, Gabriela Firea a precizat că îşi doreşte ca Bucureştiul să devină o destinaţie preferată a turismului medical, având în vedere că actuala administraţie a făcut investiţii semnificative în acest domeniu.

"Din bugetul local al Bucureştiului au fost alocate aproximativ 95 de milioane de euro pentru modernizarea şi dotarea celor 19 spitale aflate în administrarea Municipalităţii. (...) Speram că aceste investiţii importante în domeniul medical să încurajeze şi tinerii medici romani să rămână în ţară, iar pe cei care au ales să practice această meserie nobilă în străinătate să se întoarcă în România, în unităţi medicale moderne, dotate la nivel european, unde să îşi poată valorifica experienţa", a mai afirmat primarul general al Capitalei.

Mai multe articole despre:
Bucureşti turism medical firea