MENIU

Ce păţeau femeile care călcau strâmb în perioada interbelică. E terifiant!

Ce păţeau femeile care călcau strâmb în perioada interbelică. E terifiant!

În perioada interbelică s-a perpetuat stereotipul familiei tradiţionale, întemeiate pe considerente de înaltă moralitate. Era cultivat mai ales mitul femeii de la ţară. În contrast cu femeia de la oraş, moralitatea femeii de la ţară era de la sine înţeleasă, scrie istoricul Cristina Sircuţa, în cartea ”Viaţa femeilor în România Interbelică”, publicată recent la editura Oscar Print, scrie historia.ro.

Mărturiile sătenilor, culese cu prilejul monografiilor sociologice coordonate de Dimitrie Gusti, demonstrează că realitatea era diferită. Adulterul era prezent în viaţa familiilor din mediul rural, aşa cum nu lipsea nici din mediul urban. Infidelitatea conjugală avea consecinţe mai ales asupra femeilor. În 1927, în localitatea Nerej din judeţul Vrancea, ”fetei i se pune o ţoală în cap la horă, dacă umblă cu un om însurat, sau dacă flăcăii află că ea trăieşte cu cineva”.

În 1930, în localitatea Runcu din judeţul Gorj, o femeie înşelată de soţul ei îşi bate rivala. Aceasta din urmă primeşte o ”lecţie” similară şi de la amantul ei, care se delimitează de ea violent, în faţa satului. Soţia înşelată povesteşte că ”a hotărât să o pândească, când va fi lume destulă şi să o facă de ruşine. Şi într-adevăr, o prinde pe stradă şi erau poate şi 10 oameni care au văzut. Şi încă cu un par a sărit după ea şi a bătut-o”, potrivit historia.ro. 

În cazurile de adulter se observă frecventa culpabilizare a femeii care se regăsea în această situaţie. Femeile care ”stricau casa cuiva”, adică adică determinau ruperea unei căsnicii erau dispreţuite de comunitate, în schimb bărbaţii erau trataţi cu mai multă indulgenţă. Această dublă morală nu era specifică numai mediului rural sau numai României. 
Dincolo de această dublă morală, nici bărbaţii prinşi în relaţii extramaritale nu erau neapărat fericiţi. Este cunoscut cazul scriitorului Gala Galaction (1879 – 1961). Acesta mărturiseşte în jurnalul său că nu poate să iasă din această situaţie, deşi soţia lui ştie de existenţa amantei şi îi reproşează infidelitatea în fiecare zi: ”Iată-mă bărbat căsătorit, şi în acelaşi timp vecinic amant al unei alteia decât nevastă-mea. Iată-mă un Romeo de vreo 39 de ani, şi alăturea, sclav unor legături conjugale pe cari nu pot să le abrog”.

În multe cazuri, traiul în comun continua şi după încetarea relaţiei extramaritale. În localitatea Cornova din Basarabia, o femeie de 39 de ani şi-a reprimit soţul acasă, după ce acesta a avut o relaţie extramaritală care s-a terminat când amanta a murit. ”Noroc că am făcut copiii şi că mă ascult, că sunt buni şi mai am trai. Că aşa, măritată, nu se poate să te dezmăriţi. Gospodăria este grea, cui vrea ca să o ţină, că la început am trăit bine cu el 8-9 ani de zile. Şi părinţii mei aveau bucurie mare, că el era gospodar şi nu-l întrecea niciunul. Dar a venit o femeie în mahala şi de când a venit ea, nu am mai avut trai cu bărbatul meu. Mi l-a omorât cu farmecele ei... Nici nu ştiu câte îi găseam prin buzunare: ba piele de şarpe, ba argint viu. Şi ce nu-i băga prin mâncare. Şi aşa mi l-a luat din gospodărie. A trăit 8 ani cu ea şi a avut şi un copil... Dar el nu a avut chip să trăiască fără de mine, că el nu avea avere şi tot venea înapoi la mine şi se juruia... Ca să-l înşel, ispitită am fost şi eu, dar mie mi-a fost că am avut copii şi am dus eu singură gospodăria, că el mie nu-mi tăia un lemn. Totul trebuia să fac eu cu copiii. Dacă am fi fost amândoi răi, azi nu mai aveam nimic”, povestea soţia părăsită.

Mai multe articole despre:
femei perioadă interbelică