MENIU

Ce înseamnă dacă ţi se zbate ochiul drept! Mit sau realitate?

Spasmele involuntare ale ochilor sunt un semn întâlnit frecvent la multe persoane, de ele legându-se o mulţime de mituri şi superstiţii. De fiecare dată când ţi se zbate unul dintre ochi, te gândeşti cu teamă la evenimentele ce urmează să aibă loc în viaţa ta sau în cea a apropiaţilor tăi.

De obicei, oamenii spun că atunci când ţi se zbate ochiul drept, înseamnă că o să-ţi meargă bine, iar cel stâng indică ghinion şi necaz în viitorul apropiat, însă acest lucru diferă de la persoană la persoană şi de la popor la popor.

Dacă eşti, mai degrabă, adeptă vorbelor din popor decât a explicaţiilor pe care le oferă specialiştii, atunci interpretările chinezilor te vor ajută să descifrezi ceea ce îţi transmit spasmele oculare. 

Orele între care se simţea prima senzaţie oculară de acest tip conta mult în tradiţia chinezească, astfel că există mai multe explicaţii legate de acest fenomen al corpului uman.

23:00 -1:00 - Vei primi în curând o invitaţie;
1:00 -3:00 - Cineva se gândeşte la ţine mult;
3:00-5:00 - Veşti bune, vei avea parte de un eveniment fericit;
5:00-7:00 - Vei avea parte de o perioada liniştită;
7:00 -9:00 - Ai grijă! Ai putea să suferi mici accidente;
9:00-11:00 - Te vei implică într-o ceartă;
11:00-13:00 - S-ar putea să ai parte de un necaz;
13:00-15:00 - Te aşteaptă o mică bucurie;
15:00-17:00 - Persoană pe care o iubeşti se gândeşte la ţine;
17:00-19:00 - Vei primi o vizită de departe;
19:00-21:00 - Te aşteaptă un eveniment mare, unde vei întâlni mulţi oameni;
21:00-23:00 - Fereşte-te de probleme!

Există mai multe motive pentru care ţi se poate zbate un ochi în opinia specialiştilor. Deşi la prima vedere aceste spasme nu indică o problema gravă, totuşi dacă simţi acest simptom o perioada mai lungă de timp, ar trebui să

Stresul, oboseală, tensiunea oculară, anxietatea, consumul de cofeină, alcoolul, alergiile, alimentaţia dezechilibrată şi sindromul ochilor uscaţi sunt cei mai întâlniţi factori în acest caz. De asemenea, ochii se mai pot zbate şi din cauza anumitor disfuncţii neurologice, iritaţii ale corneei sau inflamaţii oculare.

Sursa: divahair.ro