MENIU

Ce evenimente crunte au avut loc în ianuarie 1948, când luna a fost la un pas de Pământ, ca și azi

Superluna, 14 noiembrie 2016

Niciodată din ianuarie 1948 și până azi, luna nu a fost la o distanță mai mică de Terra decât se întâmplă în seara zilei de 14 noiembrie 2016. Astrologii și adepții unor teorii paranormale susțin că "superluna" are influențe puternice atât la nivelul fecărui individ, dar și asupra evenimentelor istorice.

Superluna din data de 14 noiembrie 2016 este cea mai spectaculoasă din ultimii 70 de ani - satelitul natural al Pământului se află acum la cea mai apropiată distanţă de Pământ.

Un eveniment similar a mai avut loc în urmă cu aproape 70 de ani, în luna ianuarie 1948. Următoarea dată când se va mai apropia de Pământ la o astfel de distanţă va fi în 2034.

Pentru România, începutul anului 1948 a stat sub semnul abdicării regelui și trecerii țării de la monarhie la republică. După abdicarea din 30 decembrie 1947, la 3 ianuarie 1948, Mihai a fost silit să părăsească ţara, începând un lung exil. Regele a plecat cu trenul, alături de mama sa și de câțiva apropiați.

România a intrat astfel deplin în noua eră a Republicii Populare. Regele a denunţat ulterior actul abdicării, semnat sub ameninţare, iar comuniştii au retras Familiei Regale cetăţenia română.

Pe plan internațional, la sfârșitul lunii ianuarie 1948 a avut loc asasinarea lui Mahatma Gandhi, considerat părintele independenţei Indiei şi iniţiatorul mişcărilor de rezistență fără violență. Considerat un fel de sfânt şi în același timp conducător politic, Gandhi a obţinut retragerea britanică şi independența Indiei la 15 august 1947.

Cum scurt timp înainte de data fatidică a "superlunei" din 1948, lumea asista cu durere la diviziunea subcontinentului indian în două state, India şi Pakistan, care culminează la sfârşitul anului 1947 cu un război civil, ce a costat viaţa a peste un milion de oameni şi a pus pe drumuri şase milioane de refugiaţi.

Atitudinea moderată a lui Gandhi în problema scindării ţării a provocat ura unui fanatic hindus, care-l asasinează la 30 ianuarie 1948, în timpul unei ceremonii religioase.

Tot în ianuarie 1948 au avut loc mai multe accidente aviatice, într-unul dintre ele pierzându-și viața toți cei 32 de oameni aflați la bordul unei aeronave a U.S. Immigration Service care decolase din California.

Dacă ne uităm în prezentul anului 2016, vedem rezultatul surprinzător al Alegerilor din SUA, cu ajungerea la Casa Albă a extremistului Donald Trump, sau cutremurul devastator de 7,8 grade din Noua Zeelandă.

SUPERLUNA din noiembrie 2016 va apărea cu o dimensiune cu 14% mai crescută şi va fi mai strălucitoare cu 30% faţă de normal. Acest eveniment va mai avea loc pe data de 24 noiembrie 2034. "Luna plină ce va apărea în această zi nu doar că va fi cea mai mare Lună a anului 2016, ci şi cea mai mare care a putut fi văzută de la începutul secolului XXI", afirmă NASA.

PROMOTIE eMAG! CONSULTATI OFERTELE AICI!!!

Mai multe articole despre:
null