Ce este violența emoțională. Cum îți dai seama că afli în preajma unor oameni toxici. Sfaturile consilierului pentru dezvoltare personală

Atunci când vorbim despre sinceritatea ofensatoare sau jignitoare, trebuie să pornim de
fapt de la alte două noțiuni: agresivitate și violență. Căci, da, sinceritatea ofensatoarea este o formă de violență. Mascată, bineînțeles.

Consilierul pentru dezvoltare personală, Codruța Iulia Bouleanu, ne explică care este diferența dintre violență și agresivitate, dar și ce este violența psihologică și cum poți identifica oamenii toxici din preajma ta, care îți pot afecta stima de sine.

Agresivitate versus violență

Agresivitatea o avem toți fie că suntem bărbați sau femei. Diferența dintre agresivitate și
violență este că cea dintâi este cumva firească, fiindu-ne necesară supraviețuirii, în vreme ce violența presupune a face rău cuiva.

Agresivitatea ca dat necesar supraviețuirii mai poartă și numele de combativitate, adică
atitudinea de a-l combate pe celălalt într-o situație care te rănește sau capacitatea de a-ți susține punctul de vedere.

Violența este de mai multe feluri, dar în toate formele ei rezultatul este unul negativ, iar
efectul cât se poate de dăunător.

Efect dăunător are și celălalt tip de comportament, aflat la polul opus, caracterizat prin pasivitate. Atunci când suntem binevoitori cu toată lumea, vrând să le facem tuturor pe plac, dar nu ne exprimăm sentimentele și gândurile, ne înăbușim trăirile și devenim frustrați și deprimați.

Tipurile de violență

Revenind la violență, aceasta este de trei feluri:

• Fizică;
• Emoțională;
• Verbală.

Prin violența fizică știm cu toții ce se înțelege. Violența verbală brută este limbajul care jignește și umilește: ești prost/proastă, ești tâmpit/ă, etc, iar violența psihologică înglobează ironia, sarcasmul și franchețea.

Cuvintele la care TREBUIE să renunți dacă vrei să ai progres pe toate planurile. Ce recomandă psihologii

Ce sunt ironia și sarcasmul?

Ironia și sarcasmul sunt frecvent întâlnite în stilul gazetăresc al jurnaliștilor și al scriitorilor. Într-o anumită măsură, ironia și sarcasmul sunt necesare în cultura unei societăți, căci ele biciuiesc moravuri, sancționează lipsa de educație și prostia, semnalează ilegalități și dezvăluie corupția.

Aceasta este partea bună a lucrurilor. Dar, ironia și sarcasmul dublate de devalorizare, devin în mediul intelectualilor, arme sau apanajul violenței psihologice. Prin diferite “glume” sau ironii, anumite persoane le fac rău celor din jur, umilindu-i și afectându-le stima sine.

Iar dacă ironia și sarcasmul sunt venite din partea prietenilor sau a familiei, răul
făcut e cu atât mai mare.

Ce ascunde, de fapt, franchețea?

În ceea ce privește franchețea, lucrurile sunt mai complicate în sensul complexității
acestei noțiuni. Există un soi de comportament prin care o anumită persoană jignește și rănește.

Iar persoana care rănește, culmea, se mândrește cu asta spunând că ea este "sinceră” și că ea spune "adevărul în față” sau ” că spune ”verde-n față ce gândește”. Și ca lucrurile să fie și mai în avantajul celui ce rănește, acesta adaugă replici de genul : ”tu nu suporți adevărul!”.

Interesant nu? Un fel de erou. Și dacă este un astfel de personaj pozitiv, oare de ce îl percepem cumva ca fiind opusul binelui? Acest tip de persoană care practică o astfel de ”violență invizibilă” poartă numele de ”pervers narcisic”.

Continuarea pe Almanah Online