MENIU

Ce este „fructul vieții lungi” - superalimentul consumat în zone unde oamenii trăiesc mult și sănătos

Licopenul din fruct poate reduce riscul de boli de inima și accident vascular cerebral. Foto/Profimedia

Zonele albastre sunt regiuni din întreagă lume în care trăiesc cei mai longevivi oameni. De exemplu: Okinawa (Japonia), Insula Ikaria (Grecia), Sardinia (Italia), Nicoya (Costa Rica) și Loma Linda (California, SUA). Toți aceștia au în comun o dietă bogată în papaya

În aceste zone, principalul accent se pune pe consumul de alimente bogate în nutrienți, cum ar fi legumele, fructele, cerealele integrale și proteinele slabe, precum și pe alte aspecte ale stilului de viață sănătos, cum ar fi activitatea fizică regulată, gestionarea stresului și comunitatea socială activă.

Adesea, locuitorii din aceste zone consumă papaya, un fruct cu multe beneficii.

Ce beneficii are papaya

Este plin de nutrienți, inclusiv magneziu, potasiu, acid folic, licopen și vitaminele A, C, E și K. De asemenea, conține fier și calciu.

Papaya este o „alegere fantastică în ceea ce privește fructele, este o sursă excelență de diverși compuși fenolici, flavonoide”, spune nutriționista Maya Feller, autoare a cărții „Eating from Our Roots: 80+ Healthy Home-Cooked Favorites from Cultures Around the World”.

Papaya este o sursă excelență de antioxidanți, cum ar fi vitamina C, betacarotenul și flavonoidele. Acești antioxidanți ajută la combaterea radicalilor liberi din corp, care pot provoca daune celulare și îmbătrânire prematură.

Datorită conținutului sau ridicat de vitamina C și altor nutrienți esențiali, susține sistemul imunitar, ajutând organismul să lupte împotriva infecțiilor.

Licopenul conținut de papaya poate reduce riscul de boli de inima și accident vascular cerebral, potrivit Asociației Americane a Inimii.

De asemenea, se crede că scade riscul de diabet, datorită modului în care fructul afectează răspunsul la glucoză și la insulină, notează Maya Feller. Are și o cantitate mare de potasiu, care poate scădea tensiunea arterială, având „un impact benefic asupra sănătății cardiovasculare”, adaugă nutriționista.

Papaya conține o enzimă numită papaina, care ajută la descompunerea proteinelor și îmbunătățește digestia. Un sistem digestiv sănătos este crucial pentru absorbția adecvată a nutrienților și eliminarea toxinelor din corp.

Este recomandat să consumi papaya când este bine coaptă (culoarea trebuie să fie portocalie), moale și suculentă, căci atunci are cele mai multe beneficii. De asemenea, nu consumă niciodată semințele, căci pot fi toxice.

SURSA

Mai multe articole despre:
dieta papaye fruct papaya fruct viata lunga