MENIU

„Ce cauți în România?” O șoferiță de ride-sharing refuză o cursă din cauza culorii pielii clientei și recurge la injurii

O șoferiță refuză o cursă de ride-sharing din cauza culorii pielii clientei

O nouă situație revoltătoare s-a petrecut recent în București, unde o tânără studentă la medicină, originară din Camerun și stabilită de mai mulți ani în România, a fost victima unui episod flagrant de discriminare rasială.

Potrivit relatărilor sale, o șoferiță de transport alternativ a refuzat să o transporte și a insultat-o pe criterii de culoare. Momentul a fost surprins chiar de studentă, care a înregistrat întreaga conversație și a depus o plângere în aplicația companiei de ride-sharing.

Dialogul aprins dintre cele două

În filmarea publicată ulterior pe rețelele sociale, conversația dintre cele două scoate la iveală un comportament șocant din partea conducătoarei auto. Tânăra întreabă de ce nu este preluată, iar răspunsul vine sec: „Pentru că nu vreau să vă iau.” În continuare, dialogul devine tensionat, după ce studenta refuză să anuleze cursa și explică faptul că ar trebui să plătească o taxă în aplicație dacă face acest lucru. Replica șoferiței este halucinantă: „Aștept 5 minute și vă anulez eu.”

Discuția escaladează, iar șoferița trece la jigniri de natură rasistă: „Du-te ... Ai invadat România! Și ce m... cauți tu în România? N.... ....u!” În fața acestor cuvinte șocante, tânăra întreabă: „Unde e educația ta?”, dar primește în schimb doar ostilitate și ușa mașinii trântită în față.

Plângere depusă și reacții după incident

Studenta a raportat incidentul în aplicația prin care comandase cursa. Compania de ride-sharing nu a făcut încă o declarație oficială.

Videoclipul a fost postat pe TikTok și poate fi vizionat AICI. Atenție, sunt imagini care vă pot afecta emoțional.

Incidentul vine la scurt timp după un alt episod cu acuzații de rasism petrecut tot în Capitală, când un livrator de mâncare a fost agresat și insultat rasial în plină stradă. Cazurile succesive au readus în discuție problema discriminării în București și lipsa unor mecanisme clare de sancționare a comportamentelor xenofobe.

Mai multe companii de ridesharing „au omis” să-și declare veniturile. „Gaura” sare de 35 de milioane de euro

Mai multe articole despre:
culoarea pielii rasism ride sharing soferita