MENIU

Ce au în comun filosoful Mihai Șora și antrenorul de gimnastică Octavian Bellu

Mihai Șora, Octavian Bellu, Larisa Iordache și Cristian Gațu sunt câteva dintre personalitățile care au fost colegi de bancă cu mai mulți copii care au participat la „Ora de caligrafie”, care a avut loc la Muzeul Naţional Cotroceni. 

Aflat la cea de-a treia ediție, evenimentul este un îndemn în favoarea scrisului de mână. Anul acesta, „Ora de caligrafie” a avut ca temă de discuție sportul, pe care ar trebui să-l practice elevii fără însă a neglija educația.

Mesajul transmis elevilor a fost că sportul și școala trebuie să meargă foarte bine împreună. Sportivii prezenți la eveniment le-au povestit copiilor cum au făcut ei sport de performanță și în același timp au mers și la școală, unde au avut performanțe.

”La gimnastică pregătirea este intensivă, cantonamentele sunt foarte lungi. Nu vreau eu să dau exemple acum, dar îmi vine în cap Lavinia Miloșovici, care a venit la Deva în clasa întâi și a plecat de acolo la 20 de ani. Cele două aspecte s-au întrepătruns. La Deva școala s-a pliat pe necesitățile de antrenament, pentru că erau două antrenamente pe zi”, a explicat reputatul antrenor de gimnastică feminină Octavian Bellu.

Mai multe articole despre:
null