MENIU

Ce a făcut un ieşean după ce a fost eliberat condiţionat? Este strigător la cer!

<p>Șeful Poliţiei Rutiere din Piatra Neamț și șase agenți, arestați preventiv</p>

Un bărbat din judeţul Iaşi a fost arestat după ce a violat o femeie la câteva ore după ce a fost eliberat condiţionat. Ieşeanul o mai abuzase sexual pe femeie de două ori, fiind condamnat de fiecare dată la închisoare.

Viorel Postolache, în vârstă de 50 de ani, originar din comuna ieşeană Bivolari, a fost arestat preventiv după ce a violat o femeie de 60 de ani, el comiţând fapta la doar câteva ore după ce a fost eliberat condiţionat, pentru viol asupra aceleiaşi femei.

Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, bărbatul a ieşit pe 2 august din Penitenciarul Târgu Ocna, şi-a lăsat bagajul acasă, apoi a mers la locuinţa victimei, pe care a violat-o.

Viorel Postolache fusese eliberat condiţionat, după ce a executat doi ani şi jumătate din condamnarea de patru ani primită pentru că ar fi abuzat-o sexual pe aceeaşi femeie, conform news.ro.

"Inculpatul a pătruns în curte şi a intrat în interiorul locuinţei. Profitând de imposibilitatea victimei de a-şi exprima voinţa, pe fondul afecţiunii psihice a acesteia, inculpatul a întreţinut cu persoana vătămată un raport sexual. Când persoana vătămată a început să strige, inculpatul a părăsit în fugă locuinţa acesteia“, susţin procurorii ieşeni.

Pe 2 ianuarie 2014, Viorel Postolache a fost arestat şi condamnat la patru ani de închisoare pentru tentativă de viol, după ce a intrat în locuinţa aceleiaşi victime, pe care a încercat să o violeze.

El mai comisese o faptă similară şi în anul 2008, fiind condamnat la şapte ani de închisoare, pentru viol, victima fiind aceeaşi femeie din localitatea Bivolari.

În cazul ambelor condamnări, bărbatul a fost eliberat condiţionat din penitenciar, prin decizia magistraţilor de la Judecătoria Medgidia, respectiv Judecătoria Oneşti.

 

Mai multe articole despre:
Iaşi viol condamnare bărbat arestat