MENIU

Câte accidente au avut loc anul trecut în București. Care sunt zonele cele mai periculoase

Peste 3.200 de accidente au avut loc anul trecut în Bucureşti.  Acestea s-au soldat cu zeci de morţi şi mii de răniţi.

Rețeaua rutieră a Capitalei se întinde pe 228 kilometri pătrați și numără nu mai puțin de 5.400 de artere de circulație.

În anul 2014, în București, au fost înregistrate 3.240 de accidente rutiere, dintre care 614 au fost grave. Au fost rănite peste 3.000 de persoane, iar 61 și-au pierdut viața, potrivit b365.ro.

Nici bilanţul pentru primele şapte luni ale acestui an nu este mai bun. În perioada ianuarie-iulie 2015, pe raza Sectorului 2 s-au înregistrat 87 de accidente rutiere, în timp ce în Sectorul 1, 85. Topul este închis de Sectorul 3, unde au avut loc 71 de accidente rutiere.

Cele mai multe accidente grave de circulație au avut loc, în prima jumătate a anului 2015, pe Șoseaua Mihai Bravu. Artera a înregistrat 15 evenimente de acest fel.

Pe locul al II-lea se află Bulevardul Unirii, cu 12 accidente rutiere grave.

Accidente s-au înregistrat şi pe Bulevardul Iuliu Maniu, Bulevardul Timișoara și Șoseaua București - Ploiești.