Cătălin Tolontan, reacție surprinzătoare în cazul "Teleormanleaks"
Cătălin Tolontan, coordonator editorial la Libertatea, și-a spus punctul de vedere în cazul "Teleormanleaks" și a povestit ce s-a întâmplat în redacția sa.
Catalin Tolontan a afirmat că un articol "care despica firul în patru în privința riscurilor legale pe care și le-ar asuma cei care dețin "Valiza Teldrum"", scris de un coleg al lui, a fost scos de pe site-ul Libertatea și a explicat motivul.
"Pe libertatea.ro, pentru scurt timp a fost publicat un articol care despica firul în patru în privința riscurilor legale pe care și le-ar asuma cei care dețin "Valiza Teldrum".
Chiar dacă acest text, scris de un coleg de-al meu, a staționat pe site doar puțin peste o oră, mă simt jenat și le cer scuze cititorilor pentru un articol de informare care nu-și făcea treaba!
Nu conduc executiv redacția Libertății, dar o coordonez editorial, ceea ce se traduce simplu: succesele sunt ale echipei, iar erorile majore, de standarde și norme, mă ating și mi le asum.
Articolul a fost scos de pe site pentru că pornea de la o severă eroare de documentare.
Conform Constituției României și jurisprudenței CEDO, există o diferență colosală între un țăran care găsește în bătătură un koson dacic și nu-l predă autorităților și același țăran care descoperă o valiză cu documente de interes public și le oferă presei.
În primul caz, omul face o afacere și e pasibil legal, în al doilea caz, el devine sursă și niciun tribunal nu-i poate obliga pe ziariști să-i divulge identitatea.
Că sursele riscă, da, e adevărat, dar legal riscă mai puțin tocmai pentru că fac un serviciu public.
Sursele sunt, după expresia unui profesor de jurnalism din Occident, „camera de panică a democrației și ultimul refugiu al conștiințelor„.
Când oamenii nu mai pot rezista în fața nedreptăților, când se simt neajutorați, ei apasă pe ultimul buton la îndemână și apelează la presă.
Iar jurnaliștii nu trebuie să dea socoteală Parchetului de unde au documentele, cum se putea înțelege din articolul pomenit. Care articol mai avea puțin și le cerea imperativ celor de la RISE Project să predea valiza la DNA!
Un alt exemplu, ipotetic. În cazul în care mâine am intra în posesia unui fișet de documente care arată cât de slab dotată e Armata Română, dacă am fugi cu ele la ruși sau la chinezi, ăsta ar fi spionaj, dar dacă le-am publica, și cu prețul încălcării siguranței naționale, asta ar fi datoria presei către contribuabilul care are dreptul să știe ce fac Guvernul și Armata cu banii săi.
Chiar dacă acest text, scris de un coleg de-al meu, a staționat pe site doar puțin peste o oră, mă simt jenat și le cer scuze cititorilor pentru un articol de informare care nu-și făcea treaba!
Nu conduc executiv redacția Libertății, dar o coordonez editorial, ceea ce se traduce simplu: succesele sunt ale echipei, iar erorile majore, de standarde și norme, mă ating și mi le asum.
Articolul a fost scos de pe site pentru că pornea de la o severă eroare de documentare.
Conform Constituției României și jurisprudenței CEDO, există o diferență colosală între un țăran care găsește în bătătură un koson dacic și nu-l predă autorităților și același țăran care descoperă o valiză cu documente de interes public și le oferă presei.
În primul caz, omul face o afacere și e pasibil legal, în al doilea caz, el devine sursă și niciun tribunal nu-i poate obliga pe ziariști să-i divulge identitatea.
Că sursele riscă, da, e adevărat, dar legal riscă mai puțin tocmai pentru că fac un serviciu public.
Sursele sunt, după expresia unui profesor de jurnalism din Occident, „camera de panică a democrației și ultimul refugiu al conștiințelor„.
Când oamenii nu mai pot rezista în fața nedreptăților, când se simt neajutorați, ei apasă pe ultimul buton la îndemână și apelează la presă.
Iar jurnaliștii nu trebuie să dea socoteală Parchetului de unde au documentele, cum se putea înțelege din articolul pomenit. Care articol mai avea puțin și le cerea imperativ celor de la RISE Project să predea valiza la DNA!
Un alt exemplu, ipotetic. În cazul în care mâine am intra în posesia unui fișet de documente care arată cât de slab dotată e Armata Română, dacă am fugi cu ele la ruși sau la chinezi, ăsta ar fi spionaj, dar dacă le-am publica, și cu prețul încălcării siguranței naționale, asta ar fi datoria presei către contribuabilul care are dreptul să știe ce fac Guvernul și Armata cu banii săi.
În cazul în care cineva din redacția Libertatea are îndoieli asupra „Valizei Teldrum”, foarte bine, să și le exprime. Opinia e liberă, dar faptele sunt sacre.
Iar faptele arată că într-o democrație, după cum spune clar CEDO, „Statul nu poate retrage jurnaliștilor dreptul de a folosi sursele, în funcție de caracterul lor legal sau nelegal, pentru că, odată cu sursele, ar afecta dreptul publicului la informare”.
Îmi pare rău, azi a fost o zi proastă pentru noi aici, la Libertatea.
Mâine sperăm să fie o zi mai bună. Printre alte articole interesante, vom publica și o investigație din Sănătate.
O investigație care este posibilă pentru că oameni din interiorul unui spital militar și-au asumat riscuri și nu s-au gândit că ziariștii pot gândi precum procurorii, așa că au pus la dispoziția publicului, prin presă, documente medicale care vă vor stupefia", a scris Cătălin Tolontan în "Libertatea".