MENIU

Cât de periculoasă e tehnologia 5G? Teama oamenilor de cancer, verificată de specialiști

Din 2020, România va fi printre țările care vor avea conexiuni 5G. Totuși, până atunci, tehnologia 5G este în plină dezvoltare. Până când vom ajunge în punctul ăla, sunt o mulțime de temeri ale oamenilor. Cea mai populară e că această tehnologie poate da cancer. 

Tehnologia 5G vine și cu anumite probleme de care ești, sau nu, conștient. Dintre toate problemele, cea cu cancerul nu se prea ține în picioare. Și chiar dacă va mai dura ceva până rețeaua 5G va ajunge să fie disponibilă pentru toată lumea, teoriile conspitaționiste vor continua să circule. 

Până acum, a stârnit în rândul acestora și câteva frici, mai mult sau mai puțin întemeiate. Că ar cauza cancer e una dintre ele.

Teoria asta a pornit de la un studiu pe șoareci, realizat de o divizie a Departamentului de Sănătate și Servicii Umane al Statelor Unite.

Cercetătorii au expus, în cadrul acestui studiu, peste 7.000 e șoareci și la radiații de radiofrecvență, cele emise de telefoanele mobile. Procesul a durat mai mulți ani. La final au analizat efectele acestor radiații asupra animalelor.

Oamenii de știință au descoperit tumori canceroase în cazul mai multor șoareci. Astfel legătura dintre radiațiile cu radiofrecvență și cancerul părea a fi una destul de puternică. Această problemă îi îngrijorează pe mulți când vine vorba de riscurile asociate rețelei 5G.

Odată cu dezvoltarea acesteia, nivelul de radiații ar crește considerabil, ceea ce i-ar face pe oameni mai predispuși la îmbolnăvirea de cancer. Rămâne însă un adevăr: nu există suficiente dovezi care să demonstreze acest lucru. Asta nici măcar în urma studiului realizat de cercetătorii americani.

Condițiile la care șoarecii din cercetare au fost supuși nu ar fi deloc similare cu cele pe care un om le-ar trăi în mod obișnuit. De asemenea, teoria pare să vină din Rusia, care ar încerca să dezinformeze în legătură cu rețeaua 5G.

Sursa

Mai multe articole despre:
tehnologie Telecom 5g