MENIU

Cât a ajuns să coste un banal pliculeț cu miere pentru cafea în aeroportul Otopeni. Călătorii sunt exasperați: „Dacă vă vine să credeți așa ceva”

Cât a ajuns să coste un banal pliculeț cu miere pentru cafea în aeroportul Otopeni

Aeroportul Otopeni, principala poartă internațională a României, îi întâmpină pe călători cu prețuri exorbitante care par să nu aibă nicio legătură cu realitatea pieței. De la băuturi răcoritoare până la gustări banale, fiecare produs pare să fie marcat cu o etichetă care îi oferă o valoare exagerată. Recent, un banal pliculeț cu miere destinat cafelei a devenit simbolul frustrărilor călătorilor, care se simt privați de opțiuni rezonabile în fața tarifelor ridicate.

Recent, un videoclip distribuit pe TikTok a evidențiat prețurile ridicate întâlnite la Aeroportul Internațional Henri Coandă. Un bărbat, evident nemulțumit, a relatat cum a observat pe nota de plată că un minuscul pliculeț de miere, pe care l-a comandat pentru cafeaua soției sale, avea un cost de 7 lei.

„După cum știți, la Otopeni prețurile sunt mai mari decât la orice aeroport din Europa, chiar și decât la Lido, Veneția și peste tot. Știți că a fost scandalul ăla cu șpaga de 7 milioane de euro și acum șpaga asta trebuie cumva să se recupereze din buzunarele noastre. Nu sunt un om zgârcit, nu întreb de prețuri niciodată, dar întâmplător am văzut pe nota de plată: un pliculeț de miere pentru cafea, pentru soția mea, costă 7 lei. Deci acest pliculeț de miere costă 7 lei, dacă vă vine să credeți așa ceva”, a declarat bărbatul.
 
Analiză. Traficul aerian a crescut cu 4% în acest an faţă de 2023
 
Pe bonul prezentat în videoclip se mai observă că o brioșă de 100 de grame costă 17 lei, iar o cafea 26 de lei. 
Internauții care au comentat la videoclipul respectiv au povestit, la randul lor, experiențele neplacute de pe aeroport: 
 
„Acum 2 ani am dat pe biletul la Milano 100 lei și 120 pe un sandwich, cafea și aia mică... de atunci nu mai iau nimic din Otopeni”, scrie un utilizator.
 
Altul a adăugat: „10 lei apa la 0.5 litri, o felie de pizza 35 lei, 70 lei un hotdog. Să mai menționăm și despre parcare...”
 
A fost întocmit Topul celor mai proaste compaii aeriene în 2024. Pe ce loc se află Tarom în clasamentul rușinii