Care este limita maximă de căldură pe care o poate suporta un om. Cercetătorii au testat„temperatura critică”, iar concluziile sunt alarmante
Temperaturile extreme cu care ne-a topit cupola de foc din ultima perioadă ridică semne de întrebare cu privire la adaptarea organismului la căldura excesivă. Cât de aproape suntem de nivelul maxim de suportabilitate? Când este prea mult? La toate aceste întrebări a încercat să răspundă un studiu.
Există limite superioare critice la care organismul uman nu mai poate face față temperaturilor extrem de ridicate și însuși procesul de termoreglare devine dificil. Dincolo de aceste temperaturi, apar simptome legate de stresul termic, cum ar fi greața, slăbiciunea și cefaleea, care pot duce la pierderea cunoștinței, convulsii sau chiar deces. Corpul începe să cheltuiască energie suplimentară pentru a se răci, ceea ce poate avea un impact asupra activității cardiace.
Cercetătorii au descoperit, de asemenea, că există o variație considerabilă în modul în care oamenii reacționează la căldură, în funcție de sex, vârstă și nivel de fitness.
Studiul care a testat limitele suportabilității
Limita inferioară a zonei termoneutre a corpului, în care acesta nu trebuie să-și apere temperatura de bază în mod activ, este bine stabilită și se situează în mod normal la 28°C. Deasupra acesteia, corpul începe să ia măsuri pentru a se răcori, cum ar fi prin transpirație. În același timp, ne înroșim pentru că vasele de sânge se dilată. Deschiderea acestor vase reduce presiunea sanguină, forțând inima să bată mai repede pentru a compensa, ceea ce la rândul său necesită mai multă energie, crescând astfel rata metabolică.
În timpul studiului, voluntarii - la care inclusiv prof. Halsey însuși a participat - au stat întinși pe un pat de tabără de pânză într-o cameră de mediu specială care putea ajunge la o temperatură maximă de 50°C și o umiditate de 50%. Ei au comparat rata metabolică a fiecărui subiect la temperatura normală a camerei cu cea în condițiile extreme - și au observat cum efectul căldurii varia în funcție de factori precum vârsta și condiția fizică. În timpul fiecărui test, cercetătorii au măsurat nu doar funcția inimii participanților, ci și alți parametri, cum ar fi rata de transpirație, consumul de oxigen și diverse temperaturi corporale.
Femeile din cadrul studiului au experimentat o creștere mai mare a ritmului cardiac decât bărbații. Cu toate acestea, profesorul Halsey a declarat: "Construim treptat o imagine despre cum răspunde corpul la stresul caloric, cât de adaptabil poate fi, limitele acestor adaptări și - crucial - cât de variabile sunt răspunsurile între indivizi.” El a concluzionat: "Într-o lume într-o permanentă încălzire, această cunoaștere devine din ce în ce mai valoroasă."