MENIU

Caracatița din jurul directorului Aeroportului Otopeni. Cine se luptă pentru afacerea de zeci de milioane de euro

HAOS pe Aeroportul Otopeni

Dezvăluiri bombă despre noul director al Companiei Naționale Aeroporturi București. Serviciile comerciale de pe Aeroportul Otopeni au devenit o miză importantă pentru acesta. George Dorobanţu ar încerca să își ajute apropiații să pună mâna pe sume uriașe de bani, în mod ilegal. În funcții importante au ajuns apropiații de-ai acestuia. Jurnaliștii Realitatea Plus l-au contactat pe George Dorobanțu care neagă vehement că are prietenii cu respectivii și că ar fi intervenit în vreun fel pentru ca anumiți oameni să fie puși în funcții. Vă reamintim că încă este haos pe Otopeni, românii se confruntă de săptămâni întregi cu cozi uriașe și întârzieri ale zborurilor.

În luna octombrie a anului trecut, George Dorobanţu a fost numit director general al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti. Iar la începutul acestui an, Augustin Duțulescu a ajuns director financiar în aceeași companie.

Cei doi se cunosc încă din 2017, când Dorobanțu era consultantul unei firme care se ocupa cu restructurarea TAROM, iar Duţulescu era director financiar al TAROM.

CINE CONTROLEAZĂ AFACERILE DE PE OTOPENI

În prezent, pe aeroportul Otopeni, toate serviciile comerciale și duty free se derulează prin două companii. Contractul s-a semnat în 2017, când director comercial al aeroportului era Ștefan Țonea. El a părăsit funcția la scurt timp și s-a angajat chiar la una dintre aceste firmele cu care lucrează aeroportul. Iar aici începe caracatița funcțiilor:

Cumnatul lui Țonea este actualul director financiar al CNAB, Augustin Duțulescu. Iar sora lui Țonea, respectiv soția lui Duțulescu, e la rândul ei angajată ca șef de serviciu la CNAB.

Contractul dintre CNAB și cele două firme care dețin magazinele din aeroport, expiră la finalul anului acesta, astfel că reprezentanții aeroportului au angajat un consultant pentru găsirea viitorilor parteneri. Contractul cu firma de consultanţă a fost semnat pentru 50.000 de euro.

Directorul financiar Augustin Duţulescu e cel care are în subordine serviciul de achiziţii care lucrează cu consultantul și, reamintim, acesta este și cumnatul directorului comercial al companiei partenere a aeroportului.

CUM EXPLICĂ GEORGE DOROBANȚU PARTENERIATELE

Într-un interviu, directorul general al CNAB, George Dorobanțu, a încercat să explice procedura de găsire a unor noi parteneri. A spus că totul pare perfect în regulă și că procesul de selecție al viitoarelor firme este impus prin decizia Consiliului Concurenţei. Iar condiția ar fi fost ca CNAB să contacteze un consultant extern care să întocmească caietul de sarcini şi să fie observator al întregului proces. El a adăugat și faptul că procedura a fost simplificată.

George Niculie este directorul serviciului de achiziții al CNAB, adică subordonatul lui Duțulescu, dar și prieten bun cu acesta. Niculie a făcut presiuni asupra comisiei care trebuie hotărască ce firme vor lucra cu Aeroportul Otopeni, ca să adjudece o firmă din cele două.

Procedura este ilegală, pentru că ambele firme s-au susținut reciproc prin documente pentru a se califica, scriu cei de la thenews.ro. Niculie insistă însă să fie adjudecată una dintre ele. În cazul în care se întâmplă acest lucru, singurii responsabili sunt membrii comisiei, adică cei asupra cărora se fac presiuni.

CUI A PASAT DOROBANȚU RESPONSABILITATEA

Pentru a ieși basma curată, Dorobanțu a spus că procesul de selecție este atributul comisiei. Însă Niculie, din funcția de șef serviciu Achiziții, nu are nici un atribut legal să intervină asupra comisiei și cu toate acestea o face, încurajat de Dorobanțu și Dutulescu, spun surse citate de mediaflux.ro.

Jurnaliștii Realitatea Plus l-au contactat pe directorul CNAB. Gerge Dorobanțu neagă că are vreo legătură alta decât cea profesională cei numiți în funcțiile-cheie.

"Domnul Dutulescu este angajat al Companiei de 20 de ani, poate mai bine. El a fost numit de către directorul de administrație, director financiar pe mandatul său. Deci nu a fost numit de mine. Domnul Tolea nu este cumnatul meu, ultima data când am verificat nu aveam frați și surori. Domnul Niculie este șef Servicii Achiziții. A fost numit în această funcție când am venit eu aici, este pe serviciul achizitii in cadrul companiei. (...) Nu am nicio relație de prietenie, ci o relatie strict profesională, ne vedem doar în timpul orelor de birou. Nu am interactioant deloc in afara biroului", a declarat Dorobanțu, potrivit Realitatea Plus.