MENIU

Candidat SURPRIZĂ pentru Cotroceni. Va interzice salariile sub 1.500 lei

<p>Cine va fi candidatul PNL-PDL pentru Cotroceni?</p>

Preşedintele PRM - aripa Funar, Gheorghe Funar, va candida ca independent la Preşedinţia României la alegerile din toamnă, sloganul electoral al acestuia fiind ”România unită, cu români fericiţi!”. Funar promite scoaterea UDMR în afara legii, unirea cu Moldova, o cotă unică de 10% şi salariu minim de 1.500 lei.

"Învăţând din lecţiile amare ale Istoriei din ultimii 25 de ani, Poporul Român are şansa să aleagă ca Preşedinte al României pe un candidat independent, un român iubitor de Neam şi Ţară, care să respecte Constituţia şi să oblige Guvernul şi Parlamentul să pună în aplicare ceea de hotărăşte Poporul Român prin referendumuri naţionale", se arată în comunicat citat de Mediafax.

Gheorghe Funar îşi propune să abordeze în campania electorală mai multe teme, printre care:

- "interzicerea vânzării pământului strămoşesc la state străine, la persoane juridice şi persoane fizice străine, până când în toate ţările din UE se legiferează vânzarea terenurilor agricole la străini, creşterea calităţii vieţii prin majorarea salariului minim pe economie la 1.500 de lei/lună, a pensiei minime şi ajutoarelor sociale la 1.000 de lei/lună şi alocaţiei de stat pentru fiecare copil la 500 lei/lună, începând cu anul 2015, Unirea României cu Republica Moldova, după modelul german, până la 1 Decembrie 2018, pe baza voinţei exprimate de către Poporul Român, reducerea cotei unice de impozitare la 10 la sută şi a TVA la 15 la sută, iar la alimentele de bază la 3 la sută, scoaterea în afara legii a UDMR şi interzicerea partidelor politice constituite pe criterii etnice".

În vederea înscrierii la alegerile prezidenţale din noiembrie, PRM - aripa Funar a început campania de strângere a cel puţin 200.000 de semnături care se va desfăşura în cursul lunii august şi în prima jumătate a lunii septembrie.

Gheorghe Funar, fosr primar al municipiului Cluj-Napoca timp de trei mandate, a mai candidat la Preşedinţia României în anul 1992 din partea PUNR şi s-a clasat pe locul trei după primul tur de scrutin, cu 10,9 la sută.

Mai multe articole despre:
Funar alegeri prezidenţiale Gheorghe Funar