MENIU

Când are loc următoarea extragere la Loteria Bonurilor Fiscale

Când are loc următoarea extragere la Loteria Bonurilor

Extragerile pentru LOTERIA BONURILOR FISCALE vor fi organizate lunar, în prima duminică după data de 15 a fiecărei luni, pentru luna anterioară, dar va putea fi organizată şi ocazional, de Sărbători, potrivit informaţiilor furnizate de Ministerul Finanţelor.

Pentru a participa la LOTERIA BONURILOR FISCALE sunt valabile bonurile fiscale achitate cu cardul, cu bonuri de masă, precum şi cele eliberate de casele de schimb valutar sau de firme neplătitoare de TVA.

Următoarea extragere va avea loc pe data 17 mai, potrivit spynews.ro.

La loteria bonurilor fiscale poate participa orice persoană care îndeplineşte condiţiile, fiind eliminat pragul minim de vârstă de 18 ani. Astfel, în cadrul loteriei bonurilor fiscale se va extrage un număr din intervalul 1-999, reprezentând valoarea bonului fiscal fără subdiviziunile leului, precum şi data emiterii bonului.

În cazul în care o persoană are două sau mai multe bonuri câştigătoare la o extragere, va primi banii pentru toate bonurile câştigătoare.