MENIU

Cel mai mare PROTEST al bugetarilor: angajații din Poliţie, sindicaliștii de la SANITAS și profesorii au ieșit în stradă, în fața Parlamentului

Protest al angajaţilor din Poliţie / Foto: Arhivă Inquam, Octav Ganea

Angajaţi din Poliţie, penitenciare şi militarii trecuţi în rezervă protestează, la această oră, la sediul Parlamentului şi la prefecturile din judeţele Iaşi, Timiş şi Cluj. Aceştia susţin că nu solicită creşteri de salarii, ci cer aplicarea unor acte normative. Şi sindicaliştii de la Sanitas precum și profesorii au anunţat că vor picheta Parlamentul.

Iniţial, protestul de la Bucureşti fusese anunţat ca având loc în Piaţa Victoriei, în faţa sediului Guvernului. Joi seară, sindicatele reprezentative pentru aceste categorii profesionale au anunţat că protestul programat în Bucureşti va avea loc nu la Guvern, ci în Piaţa Revoluţiei, la sediul Legislativului.

"Schimbarea locului protestelor din Capitală se datorează faptului că s-a anunţat prezenţa membrilor Guvernului în Parlament cu ocazia dezbaterii proiectului Legii bugetului de stat pentru anul 2022. Organizaţiile sindicale au transmis amendamente la proiectul de Lege a bugetului de stat pentru anul 2022, care să facă posibilă respectarea legii şi eliminarea discriminărilor pentru personalul şi pensionarii din sectorul de apărare, ordine publică şi securitate naţională", se arată într-un comunicat dat publicităţii de Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor. 

În teritoriu, mitingurile vor avea loc la sediile celor trei prefecturi.

Angajaţii şi pensionarii din poliţie, penitenciare şi armată cer aplicarea în integralitate a legii salarizării unitare (Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice) şi actualizarea pensiilor militare conform prevederilor Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat.

Totodată, și Federaţia Sanitas a anunţat că pichetează Parlamentul. Protestul are loc la intrarea Parcul Izvor.