MENIU

Borza (Hidroelectrica): România trebuie să ţină piept tendinţei hegemoniale a marilor corporaţii

România are nevoie de o clasă antreprenorială puternică, una care să ţină cât de cât piept tendinţei hegemoniale a marilor corporaţii, care văd oportunităţi în deschiderea pieţelor într-o economie globalizată, consideră avocatyul Remus Borza, citat de publicația Bursa. 

Avocatul apreciază: "Companiile statului, cu un management onest, asumat şi vizionar, se pot constitui în veritabile motoare de creştere economică şi piloni de stabilitate socială. Sper ca statul să înţeleagă acest lucru măcar în ceasul al 12-lea. Altminteri, riscă să condamne şi bruma de companii pe care le mai deţine la arierate, şomaj şi falimente".

Remus Borza este de părere că pilonii unei economii puternice sunt reprezentanţi de clasa antreprenorială şi de capitalul autohton, pe care România, nici astăzi, după 26 de ani de economie de piaţă, nu îi are. În opinia domnului Borza, statul român nu a luat nici o măsură protecţionistă în ceea ce priveşte firavul capital autohton, în condiţiile în care, după Revoluţie, au fost deschise prea larg porţile capitalului străin.

Domnia sa consideră: "România are nevoie de o clasă antreprenorială puternică, una care să ţină cât de cât piept tendinţei hegemoniale a marilor corporaţii, care văd oportunităţi în deschiderea pieţelor într-o economie globalizată. Aceste multinaţionale au deja rutina exerciţiului economic şi au o cifră de afaceri de ordinul miliardelor şi, implicit, o altă forţă de penetrare. Dacă nu mai ai nimic al tău, devii no man's land. Aşa este şi cu capitalul autohton. Orice ţară ia minime măsuri protecţioniste, indiferent de modelul de piaţă. Şi Germania, şi Anglia, şi Franţa au astfel de măsuri prin care să stimuleze, să încurajeze şi să protejeze capitalul autohton. Noi nu am luat astfel de măsuri protective şi acum se vede. Am devenit o piaţă de desfacere pentru multe industrii. Noi, care în multe domenii aveam poziţii de top. Până la urmă trebuie să ne adaptăm politicile economice în acord cu interesul naţional, care reclamă întărirea clasei antreprenoriale şi a capitalului autohton, ce reprezintă ingredientele de bază ale unei economii sănătoase şi a prosperităţii sociale, conform unui articol publicat în ediția tipărită a ziarului Bursa.

Mai multe articole despre:
stat companii hidroelectrica management