MENIU

Caz ȘOCANT în Bacău! Bătrână imobilizată la pat, bătută și sugrumată chiar de propriul nepot

O femeie din Bacău, în vârstă de 76 de ani, a fost găsită decedată în casă, în condiții suspecte, așa că anchetatorii au decis să declanșeze cercetările. Principalul suspect este nepotul femeii, care o îngrijea de câteva luni.

Bătrâna era cunoscută cu afecţiuni medicale, iar de câteva luni era imobilizată la pat şi se afla în îngrijirea unui nepot. Dar, pentru că la nivelul feţei poliţiştii au observat mai multe urme de violenţă, au cerut ca trupul neînsufleţit al acesteia să fie transportat la morga pentru a se efectua necropsia.

În urma autopsiei, medicii legişti au stabilit că moartea bătrânei a fost violentă şi imediat s-a început o anchetă pentru crimă. Principalul suspect a devenit încă de la început nepotul victimei, un tânăr de 35 de ani, care o îngrijea, scrie presa locală

Din investigaţii s-a stabilit că, pe fondul consumului de alcool şi nervos, acesta ar fi lovit-o în zona capului şi ar fi strâns-o de gât, după ce că bunica lui ar fi refuzat să mănânce.

„Suspectul a fost reţinut şi urmează să fie prezentat Tribunalului Bacău cu propunere de arestare prevenitvă pentru 30 de zile”, a declarat Cristinel Ciocântă, procuror şef Secţie Urmărire Penală, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău.

Dacă va fi găsit vinovat, individul bănuit de omor riscă să petreacă mulţi ani în spatele gratiilor.

Mai multe articole despre:
bătaie crimă omor batrana omorata