MENIU

Bogdan Chireac: Viktor Orban, o fisură în Flancul estic NATO. Tot ce înseamnă diplomație de la Budapesta, acum, se referă la Ungaria mare

Viktor Orban și Vladimir Putin

Analistul de politică externă Bogdan Chireac a analizat poziția premierului Ungariei - Viktor Orban în contextul sancțiunilor Uniunii Europene impuse Rusiei după ce a invadat Ucraina, în exclusivitate, la Raport de Zi, cu Ana Maria Păcuraru.

„Ungaria are prețuri mai mici la benzină și vinde mai ieftin mașini înmatriculate. Viktor Orban și-a făcut acord cu Gazprom pe termen lung. E interesant de vazut ce joc face. E o fisură în Flancul estic al NATO. Are o politică de apropiere de Vladimir Putin, de agent în sânul Uniunii Europene al lui Vladimir Putin. 

Dacă este vorba numai de avantaje economice pentru țara sa sau urmărește visul nebunesc, ca Putin fosta Uniune Sovietică... Tot ce înseamnă diplomație de la Budapesta acum se referă la Ungaria mare. Ori speră că dacă merge pe linia lui Vladimir Putin obține și el ceva...”, a afirmat analistul politic Bogdan Chireac, în exclusivitate, la Realitatea PLUS, în emisiunea Raport de Zi, cu Ana Maria Păcuraru.

„Singura problemă este că în România nu are cine să atragă atenția, nu avem diplomație, nu avem Minister de Externe. Iar Uniunea Europeană este foarte ocupată acum, nu are timp de prostiile lui Orban. Care sau suge de la două oi, de la UE și Putin , sau urmărește crearea unui conflict interetnic în inima Uniunii Europene.

În momente atât de dificile, un stat, o țară, un popor trebuie să facă ce este corect, just pentru interesul național dar și european. Dar care e interesul european? (...) Nu este în regulă.

Cred că pe termen mediu Viktor Orban nu va câștiga. El și-a făcut o infrastructură, a fost ales pe bune în urma alegerilor. A făcut autostrăzi, trenuri de mare viteză. Vrea să facă un tren rapid Cluj-Napoca-Budapesta, vrea să ne facă de râs... facem 11 ore cu trenul. Vrea să facă un tren de mare viteza cum este peste tot în Europa. El a avut realizări, cum a luat banii, cum s-a descurcat cu Putin, cu Germania, cu Partidul Popular Euroepan... Până să înnebunească și Orban de la prea multă putere, el are realizări”, a concluzionat analistul politic Bogdan Chireac, la Raport de Zi, cu Ana Maria Păcuraru.