MENIU

Bobby Păunescu: „Eu nu cred că va exista rotația la guvernare” - Analiză pe cel mai recent sondaj politic

Bobby Păunescu

Regizorul și omul de afaceri Bobby Păunescu a comentat, luni, la Realitatea FM, sondajul CURS, care indică faptul că PSD și PNL ar putea să formeze singure guvernul, cu o majoritate confortabilă. Bobby Păunescu a afirmat, luni, la Realitatea FM, că, în opinia sa, nu va exista o rotație la funcția de premier, așa cum au stabilit cei din coaliția de guvernare.

„Se vede și în sondaj, PSD își consolidează și își întărește poziția, deși se află la guvernare. PNL, având conducerea Guvernului și având un personaj, pe domnul Ciucă, ca prim-ministru, un personaj care se bucură de o imagine pozitivă, un om care a luptat pentru România, mai mult ca orice. Trebuie spus că 22% pentru PNL este puțin și eu cred că dacă premierul va lua deciziile pe care obligatoriu trebuie să le ia, ca în Germania, ca în alte țări, să naționalizeze, în interesul cetățeanului, nu împotriva lui, și după ce se termină criza să dea înapoi companiilor respective, dacă nu va face astfel încât cetățeanul român să fie cât mai puțin afectat, că, totuși, avem un paradox: Președintele României spune că țara e eșuată și în America spune că vom trăi cu toții bine. Fusul orar îi prinde bine”, a spus Bobby Păunescu, luni, la Matinal - Realitatea FM.

„Dacă premierul ar fi luat niște decizii mai tranșante, mai extremiste, că e un cuvânt la modă, poate câștiga... din ce a câștigat AUR câștiga PNL-ul. Eu cred că are timp să ia aceste decizii în interesul cetățeanului. Nu este un bun comunicator, este un om care are un mare bagaj de cuvinte, iar în momentul în care comunici trebuie să ai cât mai puține cuvinte. Hitler avea 40 și ceva, Mussolini 50 și ceva, deși erau oameni citiți. Ceauseșcu, cincizeci și ceva, șaizeci și ceva, Năstase 300 și ceva, de asta nici n-a reușit... Băsescu șaizeci și ceva. Domnul Ciucă, la ora asta, suntem undeva la 3-4 sute. Sigur, e la început la conducere. Iar AUR, trebuie să recunoaștem, își face treaba. PSD e la guvernare, dar iată că își cosolidează poziția”, a mai spus regizorul.

Bobby Păunescu: „Eu nu cred că va exista rotația”

„Eu nu cred că va exista această rotație la guvernare, se vor înțelege să nu se întâmple. Trebuie făcute niște modificări, altfel vor fi penalizați în următorul sondaj. Cu siguranță, apropo de predicții, o să apară cel puțin două partide. Vor fi partide cu bani mulți. Un partid cu bani mulți din România și un partid cu bani mulți din Est. Din păcate. Lucrurile se vor schimba din foarte multe puncte de vedere. În primul rând că va fi presiunea străzii. Nu va putea fi evitată pentru că urmează o criză. Și dacă ne uităm ce se întâmplă în lume, vedem că în Rusia, pe de o parte, oamenii se luptă, se omoară efectiv, și Moldova, unde oamenii sunt pro-Putin. Să nu credeți că vom fi evitați de chestiunea asta, se întâmplă la graniță, la câțiva kilometri de noi”, a afirmat Bobby Păunescu.

Continuarea dialogului în Matinal Realitatea FM:

Mai multe articole despre:
bobby paunescu matinal realitatea fm