MENIU

Biserica SUSȚINE campania de vaccinare antiCovid. Care este MESAJUL transmis de reprezentanții acesteia

Biserica SUSȚINE campania de vaccinare antiCovid

Biserica îi îndeamnă pe credincioşi să se vaccineze. Teama de accest vaccin este firească, însă oamenii trebuie să se informeze din surse de încredere, susţin reprezentanţii cultelor religioase. Papa Francis a anunţat că se va vaccina, cu speranţa că această pandemie va fi învinsă, relatează Realitatea PLUS. 

Suveranul Pontif susţine că toată lumea ar trebui să facă acest vaccin.

"Săptămâna viitoare începem să-l facem aici (n.r. la Vatican). Eu m-am programat. Trebuie făcut. Cred că din punct de vedere etic toată lumea ar trebui să-și facă vaccinul. Nu e o opțiune. Este o alegere etică, deoarece nu te joci doar cu sănătatea ta, cu viața ta, ci și cu viața altora. Nu știu de ce cineva spune: „Nu, vaccinul este periculos”, dar dacă doctorii îl prezintă ca un lucru care poate fi bun, care nu prezintă riscuri speciale, de ce să nu-l facem? Există un negaționism suicidar pe care nu aș ști să-l explic, dar astăzi trebuie să ne vaccinăm", a afirmat Papa Francisc.

Biserica Ortodoxă Română a primit cu bucurie vestea vaccinului împotriva noului coronavirus.

"BOR ca si celelalte culte religioase au salutat cu bucurie aparitia unui vaccin. Teama care a aparut in multe zone din lume e legata de o inevitabila doza de necunoscut. Orice crestin, orice om din biserica are dat fireasca de a se infroma din surse demne de incredere", spune si Vasile Banescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

Biserica Catolică face și ea un pas înainte şi le recomandă credincioşilor să se vaccineze.

"Sfantul Parinte Papa are incredere in acest vaccin si recomanda insistent ca lumea sa se vaccineze. Sigur ca nu poate obliga pe nimeni. Toate autoritatile din domeniul medical au sp ca este un vaccin bun si putem avea incredere", a aratat, la randul sau, Şerban Tarciziu, purtătorul de cuvânt al Bisericii Romano Catolice

Preşedintele Bisericii Creștine după Evanghelie din România, care se află în izolare, după ce fost infectat cu noul coronavirsus, spune că nu ar ezita să se vaccienze.

"Eu, daca as fi organizat campania de vaccinare, as fi spus asa: "Stiti ce, eu ma vaccinez, voi decideti pentru voi". Eu stiu suferinta prin care trec de cateva zile. Ca nu dorm, ca nu stiu ce ma doare, cand vad copiii suferind si spun ca daca acum o saptamana puteam sa fac vaccinul, il faceam". Este libertatea oricarui sa aleaga pentru el si este bine ca in Romania spune legea foarte clar: vaccinul nu este obligatoriu", a declarat Virgil Achihai, președintele Bisericii Creștine după Evanghelie din România.

Mai multe articole despre: