MENIU

Băsescu îl critică pe Nicușor Dan: „O stângăcie care aruncă responsabilitatea pe mediul privat”

Băsescu îl critică pe Nicușor Dan

Fostul președinte Traian Băsescu a comentat, duminică, în cadrul emisiunii de la TVR Info, apelul lansat de președintele Nicușor Dan către oamenii de afaceri.

Șeful statului îi îndemna pe antreprenori să conceapă proiecte ce urmau să fie preluate și implementate de Guvern. Băsescu a catalogat gestul drept „o stângăcie” și a subliniat că administrația publică dispune deja de personal plătit pentru a gestiona proiecte finanțate din fonduri europene.

Critică la adresa apelului către mediul privat

„Trebuie să remarc o stângăcie a domnului preşedinte, care a făcut apel la comunitatea de afaceri să facă proiecte pe care să le dea la Guvern, să şi le însuşească Guvernul, să le promoveze ca legi. Nu merge. Avem foarte mulţi oameni plătiţi cu salariul, plus 50% pentru că ar lucra cu fonduri europene. Păi hai să şi finalizeze, nu numai să se facă a lucra cu aceste fonduri. Hai să vedem proiecte cu care să înghită fondurile, să le absoarbă România”, a declarat fostul președinte.

Nicușor Dan, gafă la Cotroceni: președintele pare că a uitat discursul în timpul alocuțiunii despre domnitorul Grigore Alexandru Ghyka

Băsescu a explicat că problema principală nu este lipsa de idei în mediul privat, ci incapacitatea aparatului administrativ de a transforma fondurile europene în investiții concrete.

Sancțiuni pentru birocrație și ineficiență

Continuând analiza, fostul șef al statului a precizat că, dacă ar fi prim-ministru, ar reacționa ferm la astfel de situații, tăind sporurile funcționarilor care nu livrează rezultate.

„Aş trage o concluzie faţă de apelul pe care l-a făcut preşedintele României către comunitatea de afaceri să facă ea proiecte, pentru că România nu are capacitate administrativă. Reacţia mea, dacă aş fi prim-ministru, ar fi să tai imediat sporul de 50% la salariile celor care pretind că lucrează cu fonduri europene”, a afirmat Traian Băsescu.

Resurse există, dar statul nu le folosește eficient

Fostul președinte a subliniat că România dispune de oameni și instrumente financiare pentru a accesa fonduri europene, însă birocrația și lipsa de implicare blochează absorbția banilor. În opinia sa, apelurile lansate către mediul privat nu pot înlocui responsabilitatea administrației publice, care ar trebui să producă rezultate concrete pentru cetățeni.

Băsescu a concluzionat că statul are resursele necesare, dar modul în care acestea sunt gestionate împiedică dezvoltarea reală și implementarea proiectelor care ar putea schimba în bine infrastructura și economia locală.

Băsescu intervine în scandalul șpăgii pentru Bolojan: „Eu cred că erau bani pentru partid”. Detalii halucinante din stenogramele procurorilor

Mai multe articole despre: