MENIU

Bărbat cercetat penal după ce și-a amenințat soția cu două CUȚITE pe fondul unor neînțelegeri mai vechi

Bărbat cercetat după ce și-a amenințat soția

Polițiștii din cadrul Secției nr.6 de Poliție Rurală Mihăilești au fost sesizați, ieri, de către o femeie, din comuna Clejani, județul Giurgiu, cu privire la faptul că, soțul său, un bărbat de 53 de ani, din aceeași localitate, a amenințat-o cu moartea.

Polițiștii au constatat faptul că, în dimineața zilei de 13 iulie a.c., în timp ce aceștia se aflau la domiciliu, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi, bărbatul și-ar fi amenințat soția cu două cuțite.

S-a procedat la întocmirea formularului de evaluare a riscului conform prevederilor legale, constatându-se faptul că există risc iminent, fapt pentru care pe numele bărbatului a fost emis Ordin de Protecție Provizoriu.

În cauză a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Mai multe articole despre:
giurgiu barbat cutit amenintare